Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinel Staicu, şapte ani după gratii

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

Omul de afaceri Dinel ­Staicu a fost condamnat, ieri, definitiv la şapte ani de închisoare de către Curtea de Apel Bucureşti în dosarul falimentării Băncii Internaţionale a Religiilor.

Astfel, fostul finanţator de la Universitatea Craiova trebuie să se predea Poliţiei în maximum 24 de ore de la pronunţarea sentinţei. Staicu a fost judecat pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Tribunalul Bucureşti îl condamnase, în decembrie 2010, la 12 ani de închisoare.Tot ieri, Curtea de Apel Bucureşti a decis şi condamnarea lui Ion Popescu, fostul director al BIR, la şapte ani de închisoare pentru abuz în serviciu, iar fostul funcţionar Radian Răceală a primit cinci ani de închisoare.

Fosta funcţionară Viorica Duţu a fost condamnată la patru ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de nouă ani. Dinel Staicu şi ceilalţi acuzaţi din acest dosar au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în 2006. Conform rechizitoriului, în perioada iulie 1999 - februarie 2000, în calitate de preşedinte al băncii, director şi respectiv şef serviciu, Popescu, Răceală şi Duţu au aprobat, cu încălcarea normelor bancare, cesiuni de creanţă în valoare de peste 100 de miliarde de lei vechi şi credite în valoare de 80 de miliarde de lei vechi către 11 societăţi comerciale controlate de omul de afaceri Dinel ­Staicu.

Acesta a solicitat şi a obţinut încheierea convenţiilor de cesiune de creanţă şi a contractelor de credit cu evidenta încălcare a dispoziţiilor legale şi a folosit sumele de bani astfel obţinute în interesul altor societăţi pe care le controla. Staicu a folosit peste 40 de miliarde de lei vechi pentru cumpărarea unor acţiuni de la SIF Oltenia, prin intermediul unor societăţi pe care le controla. Prejudiciul cauzat prin infracţiune băncii este 187 de miliarde de lei vechi la nivelul anului 2000. Dinel Staicu nu a putut fi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 5 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 4 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 6 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 13 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°