In periplul meu prin Elvetia, cel mai tare m-a surprins constatarea ca elvetienii nu sunt bautori de bere, asa cum mi-am imaginat, ci din contra, prefera, in mod evident, vinul. Oricum, berea pe care am baut-o la ei, aduce mai mult a apa plata cu lamaie. Non-alcoolicii prefera Rivella, o bautura bizara pe baza de zer si caimac de lapte. Yac !
La o prima vedere, elvetienii par foarte familiarizati cu vinul, iar cei cu care am vorbit se pricepeau destul de bine in acest domeniu. De altfel, aproape toata productia lor de vin este distribuita in consumul intern, vinul elvetian fiind greu de gasit pe pietele straine.
Am indragit Berna, cu eleganta si confortul inscris in piatra caselor vechi de atatea secole si cu oamenii ei extrem de amabili. Dar m-a surprins mult mai tare Zürich-ul, un oras cosmopolit la Zürich Zee, aproape de munte, si cu nenumarate posibilitati de loisir, cu umbra lui Tzara la Cabaret Voltaire si cu aroma de castane coapte.
Zürich-ul e un oras in care barurile sunt mai tot timpul pline. Vinurile pe care le-am incercat, au fost toate cam la fel, rotunde si cu tanini moi, corect facute, fara nelinisti metafizice si personalitate extravaganta. Am remarcat cu deosebita placere, ca in cele doua retele de hipermarketuri din Zürich exista posibilitatea ca vinul de la raft sa fie degustat. E mare pacat ca vinul romanesc nu incearca sa intre pe piata elvetiana, e adevarat, foarte concurentiala, dar si cu o putere imensa de cumparare. Pretul mediu al unei sticle de vin in supermarket e 15 franci. Si nu pot sa nu marturisesc cat m-am enervat cand am vazut, de exemplu, Muscatul de Samos, cel care se gaseste si la noi, tronand pe acelasi raft cu vinurile albe elvetiene !
Pe masura ce privesc inapoi si evenimentele se distanteaza de mine, realizez ca toate vinurile elvetiene pe care le-am baut aveau aceeasi caracteristica
