După lovitura cu Codul Muncii, Guvernul le-a mai pregătit acum o surpriză cadrelor didactice: plafonarea salariilor. La Brăila, profesorii au încheiat semnarea formularelor pentru grevă. Peste 95% şi-au dat acordul şi se pregătesc de declanşarea grevei generale. Ei aşteaptă următoarea mişcare a Guvernului.
Profesorii brăileni sunt pregătiţi pentru declanşarea grevei şi acum au un motiv în plus: plafonarea salariilor. Guvernanţii au anunţat că, în acest moment România nu-şi permite majorarea tuturor salariilor profesorilor cu 50%.
Motivele nemulţumirii angajaţilor din Învăţământ sunt două. Primul este faptul că unii profesori au obţinut deja majorarea cu 50%, iar alţii nu.
„Nu este corect ceea ce se întâmplă, faptul că unii şi-au primit acea mărire cu 50%, iar alţii, adică noi, nu. Normal ar fi fost să fim toţi trataţi în acelaşi mod. Facem parte din aceeaşi categorie. Ori primim toţi majorarea, ori nu primim niciunul", ne-a spus prof. Eugenia Dan, directorul Grupului Şcolar Industrial „Constantin Brâncoveanu".
Cel de-al doilea este faptul că nu se poate impune un etalon al veniturilor cadrelor didactice care consideră că trebuie plătite în funcţie de eficienţa şi competenţa muncii.
„Un pat al lui Procust!"
„Asta e o mare prostie. Fiecare profesor este plătit pentru eficienţa muncii de aceea există salarii de merit, gradaţii. Nu putem face un pat a lui Procust. Niciodată nu poţi pune un etalon pe ceea ce înseamnă angajat în Educaţie", a declarat Valeriu Partene, preşedintele CNSRL Frăţia Brăila.
Profesorii sunt convinşi că guvernanţii nu vor să le acorde banii care li se cuvin.
„Guvernul Boc a dat o ordonanţă de urgenţă 71/2009 care a fost modificată prin ordonanţa 45/2010 care apoi a fost modificată prin ordonanţa 114 din decembrie 2010. Potrivit acestor ordonanţe, o treime din bani tre