Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansează Reghe

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

Mititelu vrea să renunţe la Napoli, iar Reghecampf e principalul favorit să revină pe bancă. Tehnicianul italian nu a câştigat niciun joc de la instalarea sa în iarnă. În cinci etape, a adunat două egaluri şi trei înfrângeri.

La Craiova e din nou circ! Supărat că echipa nu a obţinut niciun succes în ultimele 11 etape, patronul Adrian Mititelu a decis să rupă relaţia de colaborare cu antrenorul Nicolo Napoli, căruia i-a sugerat încă de sâmbătă seară să demisioneze. „Nu mai reprezintă o soluţie pentru Universitatea. Avem nevoie de un suflu nou. Dacă Napoli vrea să ne ajute, să plece singur!", a spus bossul Ştiinţei după 0-3 în Regie.

În condiţiile în care italianul nu mai e dorit pe bancă, Laurenţiu Reghecampf e favorit să conducă Ştiinţa la partida de acasă cu Pandurii. „Reghe" a mai antrenat Craiova la finalul sezonului trecut şi a reuşit salvarea de la retrogradare în ultima etapă, după 3-0 cu Oţelul Galaţi.

Piţurcă, arătat din nou cu degetul

Mititelu e de părere că principalul vinovat pentru situaţia actuală de la Craiova e fostul manager, Victor Piţurcă. „Eu sunt criticat pentru tot ce se întâmplă la echipă, dar se ştie foarte bine în ce condiţii am pierdut şapte jucători în iarnă, când s-a încercat dinamitarea clubului. Piţurcă mi-a lăsat o moştenire urâtă. Ne vom salva însă de la retrogradare", a declarat patronul alb-albaştrilor.

Prepeliţă, incert

Craiova are emoţii înaintea meciului cu Pandurii, unul care poate fi decisiv pentru evitarea retrogradării. Walter Lopez şi Mădălin Ciucă, ambii operaţi la genunchi, vor rata derby-ul Olteniei, iar Prepeliţă are şanse mici să joace după accidentarea din finalul întâlnirii cu Sportul.

154 de zile au trecut de la ultima victorie a Craiovei, 2-1 la Urziceni, la 07.11.2010

Sportul Studenţesc: Viciu - Raţiu, Patriche, Lung, Maxim - Ferfelea (Cruceru 68), Postolache, Ghin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cei trei noi judecători CCR au depus jurământul la Cotroceni. Ce beneficii primesc cei care se pensionează

Adevarul acum 2 ore
Mihai Busuioc, Asztalos Csaba și Dacian Cosmin Dragoș sunt noii judecători ai Curții Constituționale a României. Ceremonia de depunere a jurământului a avut loc duminică la Palatul Cotroceni, în prezența celor mai înalți oficiali ai statului.

Cod galben de caniculă în sudul ţării, duminică şi luni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în mai multe judeţe din sudul ţării precum şi în

UPDATE - Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, căutat în judeţul Arad . Descinderi la adrese din Mureş, inclusiv la fratele bărbatului - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Bărbatul care şi-a ucis concubina şi a incendiat casa în care se afla cadavrul, în Miheşu de Câmpie, din judeţul Mureş, este cărutat şi în judeţul Arad. Concomitent, au loc descinderi şi în judeţul Mureş, după ce apropiaţi ai bărbatului au fost audi

ANPC a făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please” / Trei amenzi aplicate pentru diferențe de gramaj și produse expuse la temperaturi prea mari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au făcut controale în zona de alimentaţie publică a Festivalului „Beach Please”, după ce un consumator a găsit mucegai într-un p

Un tânăr a evadat din închisoare în geanta colegului de celulă care a fost eliberat

HotNews acum 4 ore
Serviciul penitenciar francez a declarat sâmbătă că a deschis o anchetă după ce un bărbat a evadat ascunzându-se în geanta colegului său de celulă în timp ce acesta părăsea închisoarea, după ce și-a ispășit pedeapsa. Deținutul de 20 de ani a evadat

Nicolas, un adolescent de 15 ani, a ajuns la ATI după ce artistul lui preferat l-a îndemnat să sară de pe scena Beach, please!

Cancan acum 21 minute
Scene șocante la festivalul Beach, Please! din Costinești. Nicolas, un tânăr de 15 ani, a fost încurajat de rapperul american Destroy Lonely să sară de pe scenă principală în mulțime, de la 3 metri înălțime. Momentul extrem s-a terminat cum nu se pu

Spania: Două persoane date dispărute după ploi torenţiale în Catalonia

News.ro acum 5 ore
Două persoane sunt date dispărute în Catalonia, în nord-estul Spaniei, după ploile torenţiale care au căzut sâmbătă seara, provocând inundaţii şi întrerupând traficul feroviar timp de mai multe ore, informează AFP. „Căutăm două persoane în Cubelles”

Avertisment dur al şefului JPMorgan: ”Europa pierde teren în faţa SUA şi Asiei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Directorul general al JPMorgan Chase, Jamie Dimon, a transmis un mesaj tranşant în cadrul unei intervenţii la Departamentul de Afaceri Externe al Irlandei, avertizând că Europa îşi pierde competitivi

Gisele Pelicot va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron cu titlul de Cavaler, oferit pentru lupta împotriva violenţei la adresa femeilor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gisele Pelicot, sedată cu anxiolitice de soţul ei şi violată în somn timp de zece ani de acesta şi de zeci de alţi bărbaţi invitaţi de el, va fi decorată de preşedintele Emmanuel Macron şi va primi t

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

27°
dum.

16°/35°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/31°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/31°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°