FC Argeş a pierdut sâmbătă în faţa Petrolului, scor 0-1. Unicul gol al întâlnirii a fost reuşit de Victoraş Cataramă, în minutul 60 al partidei.
Profitând de şansa terenului propriu, “alb-violeţii” au început mai bine jocul şi au ratat prima ocazie în minutul 9, atunci când Rover Cârstea l-a remarcat pe portarul Petrolului, Zimmermann. “Lupii” lui Răchită şi-au reamintit că vor promovarea şi au răspuns imediat, însă şutul lui Opriţa a fost scos în corner de Bolboaşă. După pauză, Vivi Răchită a mutat decisiv, intruducându-l în pe teren pe Victoraş Cataramă. Jocul celor din Ploieşti s-a schimbat vizibil, iar în minutul 60, Fl. Dumitru centrează de pe partea stângă a atacului “lupilor”, iar noul intrat Cataramă îl învinge pe Bolboaşă, după o reluare cu capul sub transversală. Acesta avea să fie şi scorul final, iar prin acestă victorie, Petrolul rămâne în “cărţile” promovării, ocupând locul 2, cu 37 de puncte, la egalitate cu Voinţa Sibiu, iar FC Argeş coboară pe 9, cu 21 de puncte, la egalitate cu locurile 7 şi 8, ocupate de UTA Arad şi Arieşul Turda. Răchită i-a remarcat pe piteştenii, Cârstea, Voicu şi Cârstoiu La finalul partidei, tehnicianul Petrolului s-a declarat mulţumit de victoria băieţilor săi şi a ţinut să felicite câţiva jucători “alb-violeţi”. “Mă bucur că am învins la Piteşti şi că ne menţinem în lupta pentru promovare. Ştiam că vom întâlni o echipă cu jucători tineri, însă cu o dorinţă mare de afirmare. Le-am urmărit jocul din ultimele partide şi am rămas plăcut impresionat. Felicit băieţii mei pentru victorie, dar şi pe Cârstea, Voicu şi Cârstoiu de la FC Argeş. Cu siguranţă vor ajunge la o echipă mare pe viitor”, a declarat Valeriu Răchită Eftimie a resimţit lipsa lui Cotigă În tabăra piteştenilor a lipsit căpitanul George Cotigă, din cauza cumului de cartonaşe galbene. Antrenorul “alb-violeţilor” s-a declarat dezamăgit de rezultatul