Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR şi JP Morgan au fost descalificate din cursa pentru cea mai mare ofertă de acţiuni de la Bursă

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 aprilie 2011 ·

Cele mai mari bănci locale au pierdut din start şansa de a intermedia vânzarea a 9,84% din Petrom, cea mai mare ofertă de acţiuni din istoria Bursei. În cursa pentru un mandat de câteva milioane de euro au mai rămas cinci consorţii.

Consorţiul format din BCR (cea mai mare ban­că locală), JP Morgan (una dintre primele bănci americane) şi In­ter­ca­pital Invest (cel mai activ broker independent de pe piaţa locală) pentru intermedierea vânzării pe Bursă a unui pachet de 9,84% din acţiunile OMV Petrom (SNP) a fost descalificat de că­tre comisia de selecţie din Ministerul Economiei, prin OPSPI, din cauză că documentaţia depusă nu a respectat unele cerinţe din caietul de sarcini, potrivit unor surse din piaţă.

Decizia este un şoc având în vedere că BCR şi JP Morgan erau considerate, cel puţin la prima vedere, printre favoriţii la câştigarea mandatului.

BCR şi partenerul său american au pierdut însă şansa de a participa la finala pentru alegerea intermediarului ofertei Petrom, care ar putea aduce statului peste 500 de milioane de euro, iar brokerilor un comision de 4-5 milioane de euro.

Nici reprezentanţii BCR şi nici cei ai OPSPI (Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie), care coordonează procesul de selecţie a intermediarului, nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.

Descalificarea BCR vine după ce BRD, a doua bancă locală, a fost eliminată încă din start pe motiv că a depăşit termenul de depunere a ofertei.

BRD era în consorţiu cu grupul francez Société Générale, acţionarul ei majoritar, şi cu grupul american Citibank.

În cursa pentru mandatul vânzării Petrom au mai rămas cinci consorţii: Raiffeisen cu Morgan Stanley (SUA), UniCredit cu Goldman Sachs (SUA), ING cu UBS (Elveţia), Alpha Bank cu Nomura (Japonia) şi Renaissance Capital (Rusia) cu BT Securities, EFG Securities şi Romcapital.

Câştigă

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 39 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°