Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andrea Kereki, în schimb de experienţă la MIT din Boston

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 4 aprilie 2011 ·

Andrea Kereki este una dintre elitele învăţământului românesc, despre care v-am mai scris în paginile cotidianului Zi de Zi. Vă reamintesc, dacă mai e nevoie, este vorba de şefa de promoţie a Colegiului Naţional “Al. Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş cu media 9.98, promoţia 2009, medaliată cu bronz la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe din Jakarta, Indonezia. Şi-a dorit să înveţe ingineria, a aplicat la mai multe universităţi din “afară” şi apoi a ales. Pentru că a fost acceptată la trei. “Mi-a fost greu să aleg cu gândul la împlinirea visului meu de a deveni inginer unde să merg la facultate, dar în Anglia am fost admisă la trei universităţi”, a spus ea alegând Cambridge.

A ales ingineria

Nu ar fi vrut să părăsească România, după cum declară, dar având această şansă, nu putea s-o scape. Pentru că nu e uşor nici să laşi tot confortul de acasă şi să te dedici întru totul dezvoltării tale personale şi profesionale într-o ţară străină!

Alegând ingineria, un curs de patru ani, Andrea a făcut cunoştinţă cu un alt stil de predare, o altă mentalitate. “Primul an a fost o experienţă nemaipomenită, în care am învăţat mult mai mult decât a nitui sau a folosi bormaşina”, spune Andrea. În anul doi, marea provocare a însemnat proiectarea unui roboţel care şi execută unele comenzi. O puteţi vedea cu roboţelul ei în poza alăturată. A urmat stagiul de 10 săptămâni la o firmă de consultanţă la Strasbourg care se ocupă de parcuri eoliene şi tot ce înseamnă gestionarea acestora. “Îmi place Franţa, este şi o experienţă culturală care îmi schimbă mult perspectivele asupra a ceea ce înseamnă un mod de viaţă sau ce reprezintă o atitudine, un mod de abordare a cotidianului”, consideră tânăra.

Voluntar la Cambridge Outreach

Găsindu-şi timp şi pentru curs de limbă germană, lecţii de dans şi să fie voluntar la Cambridge Outreach, o organizaţie care se ocupă cu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 37 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curăţenie pe TikTok/ CNA ar trebui să fie mai fermi şi amenzile să fie mai mari

News.ro acum 53 minute
Candidatul USR pentru funcţia de preşedinte al României, Elena Lasconi, a declarat că USR are în pregătire un proiect de lege prin care să se poată facă ”curăţenie” pe TikTok prin inteligenţa artificială. Lasconi a afirmat că reprezentanţii CNA ar t

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 3 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°