● Jurnalul Naţional: Sadoveanu mărturiseşte că în romanele sale istorice a pus mare preţ atât pe izvoarele scrise de cronicari, cât şi pe limba în care aceştia şi-au redactat letopiseţele. "Zodia Cancerului" nu e o excepţie de la această regulă pe care scriitorul şi-a impus-o. Totuşi, "Zodia…" e şi ficţiune. Ce şi cât e istorie şi unde începe (şi cum) arta literară a lui Sadoveanu, în ceea ce priveşte strict acest roman?
Cosmin Ciotloş: Acum, dacă e să spunem adevărul până la capăt, nici sursele lui Sadoveanu nu sunt chiar curat istorice. Neculce, de la al cărui Letopiseţ porneşte povestea din "Zodia..", e la rândul lui un prozator. (În fond, l-am studiat cu toţii la orele de română, nu la cele de istorie.) Evenimentele pe care le povesteşte nu-i sunt indiferente. Le colorează în funcţie de simpatii şi antipatii. Le mai schimbă însă şi contururile. Pentru unii domnitori e mumă, cum se spune, dar pentru cei mai mulţi e ciumă. Are prejudecăţi. Dar are şi talent. Prin urmare, Sadoveanu a avut de prelucrat mai degrabă un document sufletesc. Un document de stil. Care nu impune cine ştie ce constrângeri. De la câteva pagini, câte dedică Neculce celor trei "mandate" ale lui Duca, până la romanul articulat din 1929 e o distanţă! Apropo de istorie versus literatură, aş mai aminti un lucru, asupra căruia n-am insistat în prefaţă. Fără excepţie, comentatorii "Zodiei.." au plasat începutul acţiunii în toamna lui 1679. Când Duca nu se înscăunase încă! Abia în decembrie avea să redevină domn. Neculce (că tot vorbeam de el) e, în acest sens, cât se poate de explicit. Numai că Sadoveanu se abate de la rigoare, face o greşeală de calcul care, iată, supravieţuieşte până astăzi. E încă un argument în ce priveşte triumful ficţiunii.
● Faceţi, în prefaţa pe care aţi intitulat-o "Scrisori pierdute", unele re
