Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Denver Nuggets învinge pe Los Angeles Lakers şi îşi asigură prezenţa în playoff

Publicat in Antena 3, luni 4 aprilie 2011 ·

Denver Nuggets a învins pe Los Angeles Lakers cu 95-90 şi şi-a asigurat prezenţa în playofful Conferinţei de Vest. Pentru actuala campioană din NBA, eşecul din Colorado înseamnă practic finalul oricăror ambiţii de a depăşi în ultima clipă pe San Antonio Spurs, mai ales că texanii au obţinut prima victorie după şase înfrângeri consecutive.

Italianul Danilo Gallinari (22 de puncte, 7 recuperări) şi Kenyon Martin (18 puncte, 8 recuperări) au fost cei mai importanţi oameni ai celor din Denver, care au reuşit să întrerupă o serie de zece victorii consecutive la Staples Center pentru Lakers. De cealaltă parte, deşi a avut o primă jumătate de meci foarte slabă, Kobe Bryant a reuşit 28 de puncte, dar eforturile sale şi ale lui Pau Gasol (16 puncte, 12 recuperări) şi Lamar Odom (17 puncte) s-au dovedit inutile în final.

„Este o victorie uriaşă. Peste tot auzi de Lakers, de Dallas sau de alte echipe. Dar de acum trebuie să vorbiţi şi despre Nuggets”, a declarat Raymond Felton, fundaşul celor din Denver, la sfârşitul meciului. Entuziasmul său a fost împărtăşit şi de Wilson Chandler: „Ne ajută mult acest rezultat, mai ales că suntem o echipă tânără, care are nevoie de încredere”.

Cu 29 de puncte marcate şi 4 pase decisive, Grant Hill a fost eroul lui San Antonio Spurs, care a învins pe Phoenix Suns, scor 114-97, şi a pus capăt unei serii de şase înfrângeri consecutive. Alte două rezerve, Gary Neal şi Matt Bonner au contribuit decisiv la succesul texanilor, care îşi consolidează astfel primul loc în Vest.

Alte rezultate

Boston - Detroit 101-90

Charlotte - Washington 91-97

New Jersey - Miami 94-108

New York - Cleveland 123-107

Toronto - Orlando 102-98

Sacramento - Utah 106-97

Houston - Atlanta 114-109

New Orleans - Indiana 198-96

Portland - Dallas 104-96

Denver Nuggets a învins pe

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 23 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum o ora
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 27 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

UPDATE - Zelenski spune că disputa cu Trump din Biroul Oval este „regretabilă” şi se declară gata să negocieze pacea. Comentariul vine înainte de discursul preşedintelui SUA în Congres şi după ce Washingtonul a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina

News.ro acum 49 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis marţi o declaraţie, cu câteva ore de adresarea lui Donald Trump către Congres, în care spune că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu preşedintele american „nu a mers aşa cum trebu

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 3 ore
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Vremea

București
acum

mar.

2°/10°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/8°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mar.

2°/11°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°