Fostul golgeter al clujenilor e sigur că feroviarii vor reveni în forţă în campionatul viitor. Eugen pariază pe Oţelul în acest an.
Eugen Trică (34 de ani) a comentat situaţia în care a ajuns campioane en-titre, echipă care a cîştigat un singur meci în 2011 şi acela împotriva "lanternei roşii", Sportul (2-0).
Fostul decar din Gruia crede că "vişiniii" şi-a pierdut busola odată cu plecarea lui Juan Culio la Galatasaray. "Juan era foarte important pentru jocul lui CFR. Un jucător fantastic, care ara efectiv terenul, un bun recuperator, care bătea bine fazele fixe şi oferea şi pase decisive. S-a simţit şi faptul că Lacina Traore a plecat în iarnă.
Anul acesta CFR nu mai poate spera la nimic. Şi-au luat şi ei o pauză, după trei ani în care au cîştigat 7 trofee. Îi lasă pe alţii să se bată între ei. Oţelul, Timişoara şi Vaslui vor avea parte de un finish la fotografie. Cred că Oţelul poate cîştiga. Mulţi au pariat că nu vor face faţă ritmului, dar aşa s-a spus şi despre CFR în 2008, cînd am cîştigat primul titlu", a declarat actualul jucător al Concordiei Chiajna.
Trică mizează pe orgoliul clujenilor pe care îi vede revenind în top în stagiunea 2011-2012. "Ştiu sigur că deja caută jucători. Au cîţiva tineri interesanţi la echipă, dar le-ar mai trebui vreo 4-5 jucători de valoare. Îşi vor reveni la anul şi vor lupta din nou pentru titlu. Cine jubilează acum, văzînd CFR pe locul 8 în România, va avea o cruntă dezamăgire în campionatul următor", a încheiat Trică. E un an negru pentru CFR, dar orice echipă suferă după încheierea unui ciclu. Echipa e în reconstrucţie, dar nu va trece mult timp pînă se va bate din nou pentru titluEugen Tricămijlocaş Concordia Chiajna
Sfat pentru Deac: "Să rămînă la Schalke!"
Eugen Trică consideră că o revenire în Liga 1 nu ar fi benefică pentru cariera internaţionalului ro