Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scumpirile din industrie vor încinge inflaţia

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

Îmbrăcămintea, încălţămintea şi produsele necesare întreţinerii sau dotării locuinţei vor avea preţuri mai mari în următoarele 3-6 luni. Creşterea cu aproape 11% a costurilor de producţie din fabrici, nemaiîntâlnită din toamna anului 2008, se va transfera în preţurile produselor nealimentare.

În primele două luni din 2011, preţurile producţiei industriale au înregistrat creşteri de peste 10% faţă de aceleaşi perioade din 2010, arată datele raportate ieri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Un avans anual cu două cifre al acestor preţuri nu a mai fost consemnat din luna noiembrie 2008, când costurile crescuseră cu 11,7% faţă de aceeaşi lună din 2007.

Din toamna lui 2008 până la finele lui 2009, aceste costuri se angajaseră pe un trend descrescător, ajungând şi la scăderi anuale cu mai mult de 1%, evoluţie ce s-a reflectat apoi, la începutul lui 2010, într-o atenuare a scumpirii produselor finite - binecunoscutele mărfuri nealimentare din coşul inflaţiei. Însă trendul s-a inversat şi, de la majorări ale costurilor de producţie de 3%-4% (ianuarie-martie 2010 faţă de aceleaşi luni din anul anterior), am ajuns din nou la un avans de peste 10% (ianuarie-februarie 2011 faţă de aceleaşi luni din anul anterior). Analiştii economici spun că avansul costurilor de producţie din industrie se transferă în preţurile mărfurilor nealimentare în trei până la şase luni.

Haine şi medicamente în topul scumpirilor

Cele mai accentuate creşteri ale costurilor se regăsesc, potrivit datelor INS, în producţia de textile, marochinărie, medicamente, dar şi în fabricarea produselor din tutun, distribuţia apei, gestionarea deşeurilor, masele plastice sau articolele chimice. Altfel spus, pe lângă îmbrăcăminte, încălţăminte, medicamente sau ţigări, în categoria mărfurilor la care producţia s-a scumpit accelerat în ultimul an mai intră şi detergenţii, săpunurile,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 11 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 8 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Trump și Zelenski au vorbit la telefon. Cei doi lideri au discutat despre apărarea antiaeriană a Ucrainei

Adevarul acum 9 ore
Președintele Volodîmîr Zelenski și omologul său american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, vineri, 4 iulie, în cadrul căreia au convenit să consolideze apărarea antiaeriană a Ucrainei, a anunțat liderul ucrainean.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 7 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

22°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

19°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°