USL se află pe primul loc în opţiunile de vot la alegerile parlamentare, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, se arată într-un sondaj CURS.
La întrebarea ‘Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlamentul României şi următoarele partide şi alianţe politice s-ar înscrie în competiţie, cu candidaţii cărui partid sau alianţă politică aţi vota’, 59% din cei care au participat la sondaj au ales USL, 17% PDL, 8% ar vota cu Partidul Poporului, 5% cu UDMR, 5% cu PRM, 2% ar alege UNPR, 1 % PNŢCD şi tot 1% PNG-CD. 2% din cei intervievaţi ar vota cu alte partide sau cu candidaţi independenţi. În total eşantion, 69% au exprimat o opţiune, iar 31% nu sunt hotărâţi, nu răspund sau nu votează.
Potrivit sondajului, în cadrul USL 57% din cei intervievaţi susţin PSD, 36% ar alege PNL şi 3% PC. 4% din respondenţi nu ştiu sau nu răspund.
Sondajul mai arată că USL este perceput de 68% dintre respondenţi drept câştigător al viitoarelor alegeri generale.
Candidaţii PSD şi PDL se află pe primele două locuri în competiţia pentru funcţiile de primar la viitoarele alegeri locale, relevă sondajul CURS transmis luni Agerpres
Presupunând că duminica viitoare ar avea loc alegeri locale, 32 % dintre cei intervievaţi ar vota cu candidatul PSD, 24 % cu cel al PDL, 20 % cu candidatul PNL, în timp ce 5 % ar vota cu candidatul UDMR. Potrivit sondajului, 3 % dintre chestionaţi ar vota cu candidatul Partidului Poporului, 2 % cu cel al PC, câte 1 % cu candidaţii UNPR, PRM şi PNŢCD, în timp ce candidaţii altor partide ar fi votaţi de 2 % dintre cei intervievaţi.
Un candidat independent ar fi votat de 9 % dintre cei chestionaţi.
În perioada 10-28 martie 2011, CURS a realizat un sondaj de opinie de tip omnibus, pe un eşantion de 1.104 respondenţi adulţi, reprezentativ la nivel naţional. Marja teoretică de eroare la nivelul întregului eşantion este de