Victoria Braşovului în meciul cu Galaţiul a încins încă şi mai mult decât ne-am fi aşteptat atmosfera meciului Politehnica Timişoara – Steaua. Şansa bănăţenilor de a prelua încă de sâmbătă şefia clasamentului părea ca şi împlinită. Suporterii echipei-gazdă au ridicat cota de interes a meciului la înălţimea unei finale de campionat şi s-au mobilizat în consecinţă. Nimic rău în marea lor dorinţă de a-şi subordona, în pla­n­ul trăirilor subiective, rivalii. În fond aceasta-i menirea galeriei în spectacolul fotbalului. Abia când întoarcem privirea spre cei care au descoperit în fotbal câştigul material începem să percepem urâtul. Marian Iancu a luat, ca de obicei, prim-planul grohăielii. Bufniţa obeză şi slugile din dotare au băgat tacâm complet în reţeta golănelilor ieftine de dinaintea jocului. Nici Gigi Becali şi nici Mimi, parteneră consacrată de harţă pentru bufniţa obeză, nu au băgat prea multă voce în replici. Reţinerea piperiştilor se dorea a fi semn de nobleţe. Semn că cei doi n-ar dori să frecventeze troaca propusă de gaşca Iancului. Reţinerea cu pricina mi s-a părut însă a fi doar produs rezidual al laşităţii. Vorbăreţii Stelei, neavând încredere în şansele de victorie ale echipei lor, au fost mai degrabă târşeloşi decât reţinuţi.

Avancronicile subiective ale meciului de la Timişoara nu au avut nici un efect asupra vaccinaţilor meseriei. Dusan Uhrin şi Sorin Cârţu şi-au pregătit extemporalele în linişte, după cum i-a dus capul. Iar exa­minarea jocului pare să-l fi scos pe plus pe Sorin Cârţu. Fiindcă Steaua, deşi pornea în dintr-o impresie de plan secund, s-a simţit la Timişoara mai acasă decât timişorenii. Jocul a fost categoric la stelişti. Iar dacă scorul a rămas ca la început, vina e tot a steliştilor şi se cheamă ratare. În rest, multă încrâncenare. Prea multă încrâncenare. Aceasta pare să fie şi explicaţia faptului că uneori ne­putinţa a fost c