Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţie surpriză pentru naţională! Olăroiu, Piţurcă şi...un antrenor de la o echipă de pluton

Publicat in Pro Sport, luni 4 aprilie 2011 ·

În şedinţa de joi a Comitetului Executiv al FRF se vor duce douăbătălii. Prima are ca obiect rămânerea sau înlăturarea lui RăzvanLucescu, iar a doua numirea unui alt selecţioner. Dacă se va decideca Răzvan să plece, sunt trei nume din care se va alege: Olăroiu,Piţurcă şi Sabău.

Pentru joi se anunţă o dispută aprinsă între Dumitru Dragomir şiCristi Borcea, de o parte, şi directorul general al FRF, IonuţLupescu, de cealaltă, ultimul susţinut moderat de preşedinteleMircea Sandu. Prima repriză a acestei confruntări se va referistrict la Răzvan Lucescu. Borcea va insista ca acesta să fieschimbat, iar Lupescu se va opune. Dacă Răzvan rămâne în funcţie,nu se va mai disputa a doua repriză, cea a numirii nouluiselecţioner.

Piţi, susţinut de Borcea şi Dragomir

Şansele ca actualul selecţioner să continue până la meciul cuBosnia de acasă, de pe 3 iunie, au crescut semnificativ în acestweekend, graţie faptului că "Naşul" înclină spre a-i mai acordaîncă o dată credit. Dacă vor reuşi totuşi să-l înlăture pe Lucescujr, Dragomir şi Borcea urmează să susţină "varianta Piţurcă".Aceasta nu este însă văzută cu ochi buni de Lupescu şi de Sandu,tentaţi să meargă, în contrapartidă, pe mâna lui Cosmin Olăroiu.Surse federale susţin că a intrat însă în cursă, cu şanse reale,Ovidiu Sabău, susţinut de conducerea FRF ca alternativă pentruOlăroiu. "Moţul" prezintă marele avantaj că nu se regăseşte însfera de influenţă a fraţilor Becali, principalul aspect pe careIonuţ Lupescu şi Mircea Sandu doresc să-l evite.

Şi la Târgu Mureş,şi la naţională?

Sabău câştigă 150.000 de euro până la vară ca să o scape pe FCM dematineu. Şefii vor să-i prelungească angajamentul, dar IonuţLupescu i-a dat deja târcoale "Moţului". "Ar fi nedrept să-lblocăm, fiindcă echipa naţională nu se refuză. Sabău merită pedeplin să ajungă acolo. Dacă se va ajunge la această situ

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum o ora
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 3 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum 52 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

UPDATE - Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / Au fost alertate două elicoptere SMURD / Două persoane, în stop cardio-respirator

News.ro acum 27 minute
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. UPDATE: ”Forţele de intervenţ

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 2 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum o ora
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Aeroporturile din Moscova, închise temporar după atacurile cu sute de drone lansate de Ucraina

HotNews acum 42 minute
Un atac susținut cu drone lansat de forțele ucrainene asupra Rusiei a dus la închiderea temporară a principalelor aeroporturi din Moscova și la anularea a cel puțin 140 de zboruri, au declarat oficialii locali, citați de BBC. Începând de sâmbătă dim

Mesaj dur al Papei Leon după atacul asupra unei biserici catolice: „Opriți barbaria acum”

HotNews acum 3 ore
Papa Leon XIV a cerut duminică încetarea „barbariei” războiului din Gaza și a „folosirii oarbe a forței”, apelul suveranului pontif venind la câteva zile după un atac israelian mortal asupra unei biserici catolice, transmite France Presse. „Solicit

Atacuri constante ale hackerilor asupra parlamentului german. Semnal de alarmă tras de președinta Bundestagului

HotNews acum o ora
Camera inferioară a parlamentului german, Bundestag, este supusă unui atac cibernetic constant și are nevoie de o protecție sporită împotriva hackerilor, a declarat duminică președinta Bundestagului, Julia Klockner, transmite DPA, citată de Agerpres

Alertă Cod Galben pentru aceste localități din județul Botoșani. Avertizare de ultimă oră

Botosani News acum o ora
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare tip cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru o parte din județul Botoșani, valabilă, sâmbătă, între orele 16:55 -18:30. Sunt vizate localitățile: Botoșani, Flămânzi, Voron

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°