Saif al-Islam şi Saadi el-Gaddafi ar fi de acord cu îndepărtarea de la putere a tatălui lor. Nu e clar dacă soluţia e acceptată şi de Muammar Gaddafi, însă e posibil ca ea să fi fost deja discutată cu Occidentul, la Londra şi Atena.
Doi dintre cei şapte fii ai colonelului Muammar Gaddafi, respectiv Saif al-Islam şi Saadi propun o rezoluţie a conflictului libian ce presupune îndepărtarea de la putere a tatălui lor, pentru a face loc tranziţiei către o democraţie constituţională. Şefia statului ar urma să fie preluată de Saif al-Islam, scrie „The New York Times", citând un oficial libian şi un diplomat care au dorit să rămână anonimi.
Atât rebelii, cât şi coaliţia occidentală insistă însă pentru o schimbare mult mai radicală a regimului din Libia, aflat la putere de 40 de ani. Nu e clar dacă Muammar Gaddafi este de acord cu panul celor doi fii ai săi, deşi, potrivit publicaţiei americane, „o persoană apropiată celor doi fii ar fi spus că tatăl lor e gata să accepte soluţia.
Izolat, după zeci de ani de încercări de lovituri de stat şi răfuieli interne, Muammar Gaddafi se bazează mult pe cei şapte fii ai săi, aflaţi în funcţii importante. Săptămâna trecută, Gaddafi a rămas şi fără unul dintre cei mai importanţi apropiaţi ai săi, ministrul de Externe Moussa Koussa, care a fugit în Marea Britanie.
Vechea gardă le-a pus piedici
De-a lungul anilor, între fiii lui Gaddafi au existat diferenţe de vederi. Saif şi Saadi au fost mereu înclinaţi către o abordare politică şi economică în stil occidental. Alţi doi dintre fiii lui Gaddafi, Khamis şi Mutassim, sunt consideraţi însă radicali. Khamis conduce o miliţie dură, concentrată pe reprimarea revoltelor interne.
Mutassim, consilier pe probleme de securitate naţională şi comandantul unei alte miliţii, a fost mereu considerat rival al lui Saif Gaddafi în competiţia pentru