Piteştenii au pierdut partida de sâmbătă de la Sibiu , scor 71-82. Elevii lui Tudor Costescu au reuşit să prindă ultimul loc care asigura prezenţa în play-off, însă au ratat la mustaţă locul 6 care ar fi asigurat un culoar mult mai bun.
“Sala Transilvania” din Sibiu s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniţi să încurajeze atât pe CSU Atlassib Sibiu, cât şi pe BCM U Piteşti. Sibiul avea nevoie de o victorie la peste 10 puncte pentru a lua faţa Piteştiului în clasament şi a prinde un culoar mai bun în play-off. Gazdele au început mai bine primul sfert şi au reuşit să-l aconteze cu scorul de 21-11. Sfertul al doilea al partidei a revenit elevilor lui Costescu, care au reuşit să-l câştige cu 25-22. Cel de-al treilea sfert a fost tot la discreţia piteştenilor care păreau că se îndreaptă către obţinerea victoriei şi a locului 6 în clasament, după 25-12. Însă gazdele au făcut un ultim sfert de senzaţie, după 27-10, iar cu scorul total de 82-71, cei din Sibiu obţin victoria de care aveau nevoie, la peste 10 puncte şi iau faţa Piteştiului în clasament, datorită jocurilor din meciurile directe. LeVar Seals, baschelbalistul Sibiului a fost jucătorul partidei, americanul terminând meciul contra piteştenilor cu 27 de puncte, 8 recuperări, 3 pase decisive şi 5 intercepţii. Meci cu Asesoft în play-off BCM U Piteşti a terminat sezonul regulat pe locul 8, cu 47 de puncte, la egalitate cu locurile 6 şi 7, ocupate de CSM Oradea şi CSU Atlassib Sibiu, însă dezavantajată de jocurile directe. Elevii lui Costescu vor întâlni în play-off deţinătoarea locului I, CSU Asesoft Ploieşti. Se va juca în sistemul cea mai bună din 5 meciuri, primele două partide vor avea loc la Ploieşti , pentru că Asesoft ocupă locul mai bun în clasament, următoarele două la Piteşti , iar ultima din nou la Ploieşti.