România a intrat în topul primelor zece ţări europene în ceea ce priveşte dezvoltările noi cu termen de livrare în 2011 şi 2012, potrivit celui mai recent studiu al Cushman&Wakefield. Anul trecut, 63% dintre noile spaţii comerciale deschise au fost din Europa Centrală şi de Est.
România ocupă locul 27 la nivel european în ceea ce priveşte suprafaţa de spaţii comerciale moderne la mia de locuitori, cu puţin peste 100 de mp, primul loc fiind ocupat de Norvegia cu peste 650 mp/mia de locuitori.
„Noile dezvoltări din afara Bucureştiului vor avea în continuare o presiune asupra profitabilităţii, datorită faptului că retailerii încă nu se dezvoltă într-un ritm accelerat, dacă ne referim strict la următorii doi ani. Amintesc aici faptul că retailerii de formate medii sau mari pun presiune foarte mare asupra chiriei şi facilităţilor de ocupare“, a declarat Răzvan Gheorghe, managing partner al Cushman&Wakefield România.
Potrivit acestuia, în următorii ani diferenţierea dintre dezvoltări va continua să fie accentuată, fiind favorizate dezvoltările de retail cu suprafeţe mari.
Nivel similar cu 2004
Anul trecut au fost finalizaţi la nivel european aproximativ 5,2 milioane metri pătraţi de spaţii comerciale, o scădere cu 30% din 2009 până în prezent. Acesta a fost al doilea an consecutiv când nivelul noilor livrări a scăzut, fiind cel mai scăzut an din 2004 încoace.
Până la sfârşitul anului sunt programaţi spre finalizare circa 6,9 milioane metri pătraşi de spaţii noi la nivel european.
Anul trecut s-au deschis 165 de centre comerciale, în Europa, ajungând la o suprafaţa totală de circa 131,9 milioane metri pătraţi. Cea mai mare dezvoltare de retail livrată în piaţă este City Park Grad de 144.300 metri pătraţi, din Voronej, Rusia.
Pe piaţa din Europa Centrală şi de Est s-a înregistr