Îngrijitorii de la Suinprod sunt decişi să-l trimită pe patron în judecată pentru că nu le-a dat salariile din luna decembrie a anului trecut.
Angajaţii fermei de creştere a porcilor, aflată la ieşirea din municipiul Târgu-Jiu, au declanşat vineri un protest spontan să arate nemulţimirea faţă de faptul că nu şi-au luat salariile din luna decembrie. Sătui de promisiuni, oamenii au reclamat patronul la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. Mai mult decât atât, ei vor protesta şi azi în faţa unităţii, iar dacă patronul nu le va da lefurile, îl vor da în judecată. „Patronul nostru, Sandu Nicolae, ne minţea că ne va plăti restanţele, dar nici în ziua de azi nu am primit niciun ban. Am auzit că ar fi plecat prin Franţa. Ne-a ţinut la serviciu pentru alte munci pentru că de un an nu a mai adus porci. Mai bine ne-ar băga în şomaj. Salariile sunt cuprinse între 500 şi 600 de lei, dar nici măcar acestea nu sunt plătite la timp. După 31 de ani de vechime mă ţine soţia pe mâncare şi pe pastile. Pe luna decembrie am primit doar avansul nu şi lichidarea. Merg cu pastilele de inimă după mine, la serviciu. Vom merge să ne găsim dreptatea la tribunal“, a declarat Grigore Lăscăteu, în vârstă de 56 de ani.
Donează sânge să-şi întreţină copiii
O parte din crescătorii de porci au ajuns să muncească cu ziua sau să-şi doneze sângele, să mai câştige un ban, ca să aibă ce le pune pe masă copiilor. „Am ajuns la capătul răbdării. Ca să fac rost de mâncare la cei doi copii, acum câteva zile, am donat sânge. Mă mai duc să mai dau şi cu sapa că nu am încotro“, a spus Ildiko Budi, de 33 de ani. Femeia mai plăteşte şi chirie pentru spaţiul în care locuieşte cu familia. Una dintre îngrijitoare a lucrat mai bine de un an fără forme legale. „Am fost în spital şi acolo am descoperit că patronii nu mi-au făcut carte de muncă“, a spus Vasilica Cozma, în vârstă de 45 de ani.