Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Serbia nu găseşte drumul către prosperitate

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 aprilie 2011 ·

Sârbii nu sunt deloc mulţumiţi de starea în care se află economia ţării şi le cer autorităţilor să creeze noi locuri de muncă, să elimine corupţia şi să reconstruiască încrederea în instituţiile statului, conform unei analize a Bloomberg. Economia a crescut cu 1,8% anul trecut, după ce în ultimele trei luni s-a contractat cu 1,1% comparativ cu trimestrul trei.

"Totul s-a schimbat în rău", spune Ljubica Mladic, o pensionară în vârstă de 76 de ani. "Ştiu că este imposibil să faci fericită pe toată lumea, dar pot măcar încerca să facă fericiţi 75% dintre noi?", se întreabă Mladic.

Situaţia este sumbră atât pe plan politic, cât şi economic. Niciun guvern de după demisia lui Slobodan Milosevici, de la a cărui arestare pentru crime de război au trecut zece ani, nu a reuşit să ducă la bun sfârşit un mandat de patru ani. În ceea ce priveşte economia, actualul executiv nu reuşeşte să vândă companiile de stat şi trebuie să plătească cele mai mari dobânzi din Europa pentru a se finanţa de pe pieţe.

PIB-ul per capita a fost în 2010 de 5.260 de dolari (3.715 de euro), conform datelor FMI, faţă de 13.527 de dolari (9.553 de euro) în Croaţia şi 38.600 de dolari (27.260 de euro) în Germania. Rata dobânzii de referinţă este cea mai mare din Europa, 12,25%, iar rata şomajului pentru luna trecută, 19,2%, depăşeşte media din zona euro (9,9%), precum şi toate ţările din Uniunea Europeană, mai puţin Spania.

Ratingul de credit al Serbiei, ridicat la nivelul BB de către agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's la jumătatea lunii martie, este cu două trepte sub cel care încurajează investiţiile şi este mai jos decât al altor ţări din regiune, precum România, Rusia, Azerbaijan şi Croaţia. Drept urmare, vânzarea de obligaţiuni de stat de la sfârşitul lunii trecute, a cărei valoare plănuită a fost de 20 mld. dinari sârbeşti (19,4 mil. euro) a primit oferte

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, achitat de instanța supremă pentru luare de mită. Decizia este definitivă

Gandul acum 55 minute
Nicolae Bănicioiu a fost achitat, luni, de instanța supremă în procesul care i-a fost intentat pentru luare de mită. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă. Știre în curs de actualizare

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 18 minute
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 44 minute
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Cel puțin 66 de persoane au fost rănite după ciocnirea frontală a două trenuri în Slovacia

Gandul acum 31 minute
Două trenuri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei. Accidentul a provocat deraierea unei locomotive și a unui vagon, eveniment în timpul căruia au fost rănite cel puțin 66 de persoane. Nu au fost raportate decese în urma accidentului, care, potrivit

Nicușor Dan: „Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță. Nu este ceva firesc, ci o alegere a societății”

HotNews acum 45 minute
„Violența împotriva copiilor nu se justifică în nicio circumstanță”, a transmis președintele Nicușor Dan, luni, într-un mesaj adresat participanților la Conferința Ministerială Regională privind eliminarea violenței împotriva copiilor, organizată la

Romgaz a reziliat contractul cu grupul spaniol Duro Felguera pentru finalizarea centralei de la Iernut din cauza întârzierilor lucrărilor

Ziarul Financiar acum o ora
Compania de stat Romgaz (simbol bursier SNG), producător şi furnizor de gaze naturale, a anunţat rezilierea contractului cu firma spaniolă Duro Felguera pentru finalizarea centralei termoelectrice de la Iernut, judeţul Mureş, invocând nerespectarea

Ministerul Finanţelor anunţă că România a atras 4 miliarde de euro prin ultima şi cea mai de succes emisiune de euroobligaţiuni din acest an

News.ro acum 38 minute
Ministerul Finanţelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe pieţele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligaţiuni pe pieţele internaţionale şi a patra tranzacţie realizatã în 2025. Potrivit MF

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 2 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 2 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

VIDEO FRF a publicat discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria: „Eu n-am văzut să domini așa și ăștia să nu aibă nicio ocazie!”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Federația Română de Fotbal a publicat pe rețelele de socializare discursul lui Mircea Lucescu din vestiar după victoria cu Austria, scor 1-0, din preliminariile Campionatului Mondial din 2026. Mircea Lucescu

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/17°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

14°
lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

14°
lun.

8°/17°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

9°/15°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°