Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Frumuseţea pe ruta Texas-Moscova: Oamenii frumoşi sunt mai fericiţi şi câştigă mai mulţi bani (studiu)

Publicat in Gandul, luni 4 aprilie 2011 ·

Oamenii frumoşi sunt, în general, mai fericiţi şi câştigă mai mulţi bani decât cei care au un aspect fizic mai puţin atrăgător, potrivit unui studiu citat de ziarul rus Pravda.

O persoană atrăgătoare este mai fericită datorită beneficiilor economice suplimentare de care are parte tocmai pentru că arată bine, spun economiştii de la Universitatea din Texas, citaţi de ziarul rus. Ei au realizat o analiză care a luat în calcul rezultatele a cinci studii desfăşurate pe o perioadă de 40 de ani în patru ţări. "Cel mai semnificativ efect al frumuseţii este avantajul economic pe care ţi-l poate aduce", a explicat Daniel Hamermesh, un om de ştiinţă care a studiat efectele puterii de atracţie. Mai multe cercetări au arătat că persoanele frumoase câştigă mai mulţi bani şi se căsătoresc cu alte persoane frumoase care au, la rândul lor, salarii mai bune, spune Hamermesh.

Cea mai recentă descoperire a cercetătorului a fost că femeile frumoase sunt mai fericite doar pentru că arată mai bine decât altele. "Frumuseţea are efecte asupra fericirii lor, independent de impactul asupra veniturilor sau al viitorului soţ", spune Hamermesh. Pentru bărbaţi, impactul frumuseţii continuă să fie în strânsă legătură cu beneficiile economice aduse de atractivitate.

Deşi cele mai multe femei atrăgătoare se bucură de diverse beneficii, ele sunt fericite din simplul motiv că arată bine. "Simplul fapt că arată bine în timp ce merg pe stradă le face să se simtă bine în legătură cu sine", a explicat Hamermesh.

Oamenii frumoşi sunt, în general, mai fericiţi şi câştigă mai mulţi bani decât cei care au un aspect fizic mai puţin atrăgător, potrivit unui studiu citat de ziarul rus Pravda.

O persoană atrăgătoare este mai fericită datorită beneficiilor economice suplimentare de care are parte tocmai pentru că arată bine, spun economiştii de la Universitatea din Texas, citaţi de zia

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Definitivat 2025. Peste 9.500 de candidați susțin azi proba scrisă. Măsuri speciale din cauza caniculei

HotNews acum 30 minute
Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ – sesiunea 2025 se va desfășura marți, în 42 de centre – câte unul în fiecare județ, scrie Agerpres. Potrivit Ministerului Educației, sunt așteptați să participe cei peste

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 10 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 8 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 9 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 12 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 10 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

video Demonstrație de forță pentru Iga Swiatek! Cvintupla câștigătoare de Grand Slam s-a calificat în „sferturi” după 65 de minute

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Iga Swiatek (24 de ani, 4 WTA) a avut nevoie de doar 65 de minute pentru a o învinge pe Clara Tauson (22 de ani, 22 WTA) în optimile de finală de la Wimbledon. Poloneza s-a impus cu 6-4, 6-1, profitând de problemele medicale ale danezei. Swiatek a d

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

18°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

18°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°