Președintele Băsescu a promulgat noul cod al muncii. Multă cerneală a curs în presă pe marginea acestei legi care a fost catalogată – stupid și chiar hilar, din punctul meu de vedere – ca un „cod al sclavagismului“.

Mă număr printre susținătorii acestei măsuri legislative și, în general, al oricărei măsuri care să ducă la flexibilizarea pieței muncii. Am susținut noua lege și mă bucur că aceasta a prins viață.

Este un lucru care va duce la creșterea numărului de salariați, aflat în acest moment la un nivel extrem de scăzut. Nu aș vrea însă ca Guvernul să uite să ia și celelalte măsuri complementare care ar duce la creșterea consumului, ultima componentă de care avem nevoie pentru ca ieșirea din recesiune să se facă simțită în viața românului de rând. Mă refer aici la reducerea CAS-urilor și la înăs­prirea controalelor în vederea reducerii substanțiale a muncii la negru, estimată a se afla la un maxim istoric în aceste zile. Precedentul implementării cotei unice a arătat că un climat economic care permite agenților economici să supraviețuiască în condițiile respectării legii aduce la lumină mare parte din economia subterană. Mai ales dacă relaxarea fiscală și legislativă este însoțită de măsuri viguroase de aplicare a legii și de pedepsire a celor vinovați de încălcarea ei.

Sunt convins că soluția care să ducă la obținerea bunăstării țării trece prin două puncte esențiale. În primul rând, statul trebuie să creeze cetățenilor săi condiții de a respecta legile în vigoare. Sună a truism, dar nu este. Comunismul a demonstrat incredibila forță pe care absurdul extrem o poate aduce clasei dominante. Legile imposibil de respectat fac din întreaga populație o gașcă de infractori. Iar cei care dețin puterea sunt de neclintit în acest caz. (Kafka a explicat foarte bine fenomenul). Iată de ce nimeni nu s-a grăbit după căderea comunismului să aducă situația