Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât face un mall în faliment? City Mall, scos din nou la vânzare, la un preţ cu aproape 4 milioane de euro mai mic

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

City Mall va fi scos din nou la vânzare, pe 20 aprilie, la un preţ de pornire de 29,5 milioane de euro, cu 4 milioane de euro mai puţin faţă de cât speram să obţină lichidatorii centrului comercial la prima licitaţie, din 31 martie.

La prima licitaţie, din 31 martie, nu a avut loc deoarece niciun investitor nu s-a arătat de mall-ul amplasat în zona Eroii Revoluţiei, din Capitală.

Falimentul centrului comercial a survenit în noiembrie 2010, deoarece firmei care îl deţine, Victoria Holding (parte a fondului australian de investiţii APN European Retail Trust), nu a putut rambursa creditele contractate pentru achiziţia City Mall, în 2006.

În urmă cu cinci ani, Victoria Holding plătea peste 100 de milioane de euro pentru achiziţionarea City Mall. Au fost angajate credite în valoare de 67,3 milioane de euro de la trei bănci, care acum trebuie să-şi recupereze paguba.

Cei mai mulţi bani are de recuperat UniCredit Bank Austria - 153 milioane de lei (35,7 milioane de euro). Bancpost are de recuperat 21,6 milioane lei (circa 5 milioane de euro), în timp ce UniCredit Ţiriac Bank trebuie să primească 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

În total, cele trei instituţii de credit au împrumutat Victoria Holding cu 67,3 milioane de euro, pentru finanţarea achiziţiei centrului comercial şi pentru construcţia unei parcări.

Cele trei instituţii financiare nu sunt singurele care au de recuperat bani. Alţi creditori au şi ei de încasat, în total, circa 141,3 milioane lei (33 milioane de euro).

City Mall are o suprafaţă totală de 38.000 metri pătraţi, structurată pe trei subsoluri, parter şi patru etaje, oferind o suprafaţă de închiriat de 19.000 metri pătraţi. Centrul comercial cuprinde 80 de magazine, o zonă de cafenele şi restaurante, precum şi un cinematograf operat de compania City Cinema.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 27 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 49 minute
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 49 minute
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 9 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 12 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

24°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°