In lipsa unui grabnic proces de reconciliere ce astazi pare greu de infaptuit, reconstructia statului si a natiunii ivoriene va trebui din nou aminata. In razboaiele civile din Africa subsahariana, armamentul este mai rudimentar, dar violenta si cruzimea nu sint cu nimic mai prejos decit cele din alte regiuni, care atrag mai usor atentia opiniei publice mondiale. Luptele izbucnite in ultimele zile in Côte d'Ivoire (Coasta de Fildes) se incadreaza, din pacate, in acest tipar. Asistam la un esec de proportii al eforturilor preventive intreprinse de Organizatia Natiunilor Unite si Uniunea Africana, precum si la ignorarea de catre presedintele in functie, Laurent Gbagbo, a presiunii unor actori importanti ai scenei internationale. Dupa cum se stie, Gbagbo a fost declarat invins in alegerile prezidentiale din noiembrie 2010, comisia electorala centrala declarind victoria vechiului sau rival, fostul premier Alassane Ouattara. Mizind pe sprijinul armatei regulate si al unor grupari paramilitare - inclusiv ale unor formatiuni de tineret constituite de regimul sau - Gbagbo s-a autoproclamat invingator si a instituit o noua administratie, in ciuda faptului ca ONU, Uniunea Africana, SUA, UE si alti actori importanti i-au cerut sa recunoasca victoria lui Ouattara si sa se retraga. Din punct de vedere al controlului politico-militar asupra teritoriului ivorian, acesta din urma domina nordul preponderent islamic, in timp ce Gbagbo era mai puternic in sudul populat majoritar de catolici si de practicanti ai religiilor traditionale, animiste. Nu este insa vorba de un conflict purtat pe linii strict religioase, din cel putin doua motive. In primul rind, Coasta de Fildes este, asemeni majoritatii statelor africane, un veritabil mozaic etnic ce nu a reusit sa se transforme intr-o natiune. In al doilea rind, o tensiune fundamentala este generata de prezenta in nordul tarii a numerosi im