Fostul preşedinte al SIF Oltenia, condamnat ieri de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti la şapte ani de închisoare cu executare, nu a fost găsit încă de poliţişti pentru a-şi executa pedeapsa.
Update 15.00
Mandatul de executare a pedepsei a ajuns la poliţiştii din Bucureşti, însă aceştia nu au dat până acum de omul de afaceri găsit vinovat pentru faptul că ar fi obţinut, cu încălcarea normelor bancare, credite în valoare de cinci milioane de euro. "S-a primit mandatul de executare a pedepsei, a fost căutat la domiciliul din Bucureşti, nu a fost găsit şi de aceea s-a luat măsura punerii sub urmărire naţională",a spus comisar şef Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei Sectorului 2 din Bucureşti. Potrivit acesteia, până în prezent nu există date conform cărora Dinel Staicu ar fi părăsit ţara.Poliţiştii bucureşteni au luat legătura cu cei din Craiova, însă până în prezent toate încercările de a-l găsi pe fostul preşedinte al SIF Oltenia au eşuat. „Ca urmare a solicitării colegilor de la Bucureşti, lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale efectuează activităţi de investigare la locuinţele din Craiova şi la societăţile comerciale unde figurează ca acţionar”,a spus Florentina Popescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj. Dinel Staicu a fost dat în urmărire naţională, iar dacă vor apărea informaţii conform cărora este posibil ca acesta să fi părăsit ţara, Staicu va fi dat în urmărire la nivel internaţional.
Update ora 10.00 Lucrătorii Poliţiei Sectorului 2 din Bucureşti, pe raza căruia domicialiază Staicu, susţin că încă nu a ajuns mandatul de executare a pedepsei emis de instanţă pe numele omului de afaceri craiovean. "Încă nu a ajuns mandatul de executare de la instanţă şi ca atare, inculpatul nu este încarcerat",a spus comisar şef Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliţiei sectorului 2.
Potrivit reprezentanţilor Curţii de