Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ramona Ivan, BCR: Ne propunem o cotă de piaţă de 40%, anul acesta

Publicat in Bursa, marți 5 aprilie 2011 ·

BCR a co-finanţat peste 200 de proiecte din fonduri structurale, în 2010, iar pentru anul în curs îşi propune să crească pe acest segment, ne-a declarat într-un interviu Ramona Ivan, director Instituţii Financiare, în cadrul Băncii Comerciale Române (BCR). Obiectivul BCR vine în contextul în care gradul de absorbţie al fondurilor europene nu este unul satisfăcător. Domnia sa ne-a precizat că principala problemă este lipsa de eficienţă, care se traduce prin amânări de licitaţii pentru proiectele deja deschise. În opinia sa, implementarea proiectelor trenează din cauza timpului îndelungat de analiză a cererilor de finanţare, dar şi din cauza faptului că foarte multe dintre proiecte nu sunt realiste. Domnia sa consideră că pentru a mări gradul de absorbţie a fondurilor europene, până în 2013, autorităţile de management ar trebui să fie mai prompte în luarea deciziilor.

Reporter: În opinia dumneavoas-tră, care credeţi că sunt principalele probleme cu care se confruntă ţara noastră, privind absorbţia fondurilor europene?

Ramona Ivan: În primul rând, este vorba despre eficienţă. Din păcate, în ultimii ani suntem per ansamblu, ca şi ţară, destul de puţin eficienţi. Discutăm foarte mult despre fondurile europene, ajungem la nişte concluzii, şi aceste discuţii creează o anumită birocraţie şi o lipsă de eficienţă. De asemenea, lipsa de eficienţă se traduce prin amânări de licitaţii pentru proiectele deschise, prin faptul că este foarte greu să îţi gândeşti o strategie de dezvoltare, ca şi bancă care vrei să ajuţi absorbţia şi eşti interesat să vezi că adevărata economie se mişcă. Este foarte greu să îţi faci un anumit plan chiar şi pe termen de un an, dacă datele problemei se schimbă. Dacă trendul este exact ca în anii trecuţi o să vedem că dis-cutăm mult şi facem foarte puţin. O altă problemă este şi lipsa de interes a celor care se ocupă, în România, de pro

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 20 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum o ora
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 3 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/33°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°