Armata României a avut din 2004 şI până în 2010 peste 3000 de militari la cursuri în străinătate, dintre care 75 la sută ofiţeri. Cei mai mulţi dintre aceştia (22 la sută) au fost pregătiţi în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului International Military Education and Training (IMET) prin care SUA au alocat României, anual, peste 1,5 milioane de dolari. Câte 19 la sută dintre militarii români ce s-au instruit în străinătate au urmat cursuri în Marea Britanie şI în Germania. Totodată, 7 la sută s-au pregătit în Canada, 6 la sută - în Italia, 5 la sută - în Franţa şI câte 4 la sută - în Belgia şI Turcia.
Cursurile au fost, potrivit Ministerului Apărării Naţionale, destinate, în general, militarilor români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii, dar şI militarilor care urmau să ocupe diferite poziţii în structurile internaţionale. MApN a refuzat să ne comunice câţi dintre militarii care au beneficiat de aceste cursuri au părăsit structurile sale şI care au fost fondurile alocate de statul român pregătirii internaţionale a militarilor săi.
Armata României a avut din 2004 şI până în 2010 peste 3000 de militari la cursuri în străinătate, dintre care 75 la sută ofiţeri. Cei mai mulţi dintre aceştia (22 la sută) au fost pregătiţi în Statele Unite ale Americii, în cadrul programului International Military Education and Training (IMET) prin care SUA au alocat României, anual, peste 1,5 milioane de dolari. Câte 19 la sută dintre militarii români ce s-au instruit în străinătate au urmat cursuri în Marea Britanie şI în Germania. Totodată, 7 la sută s-au pregătit în Canada, 6 la sută - în Italia, 5 la sută - în Franţa şI câte 4 la sută - în Belgia şI Turcia.
Cursurile au fost, potrivit Ministerului Apărării Naţionale, destinate, în general, militarilor români participanţi la misiuni în teatrele de operaţii, dar şI militarilor care urmau să o