Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Membru al grupării "Caţali" reţinut la Bihor

Publicat in Vocea Brailei, luni 4 aprilie 2011 ·

* Nicolae Pătraşcu era urmărit deoarece se sustrăgea unei pedepse cu închisoarea, dictată de judecători pentru implicarea în atacul din 2006 asupra familiei fraţilor Buricea * brăileanul a fost depistat, sâmbătă, în timp ce încerca să intre în ţară, prin vama din localitatea Valea lui Mihai

* pe lista urmăriţilor, inculpaţi în acelaşi dosar, au mai rămas şase interlopi

Autorităţile bihorene l-au prins pe unul dintre inculpaţii în atacul asupra familiei fraţilor Buricea, condamnat definitiv, în luna februarie, la o pedeapsă privativă de libertate. Întrucât se sustrăgea executării acesteia, Nicolae Pătraşcu (31 de ani) a fost dat în urmărire şi, implicit, în consemn la frontierele statului, fiind prins chiar în timp ce încerca să intre în ţară. Brăileanul, membru al grupării "Caţali", a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Valea lui Mihai, din judeţul Bihor. "El era urmărit la nivel naţional deoarece se sustrăgea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice şi distrugere. Brăileanul a fost preluat de judiciariştii bihoreni şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.

Pătraşcu este unul dintre cei 17 indivizi ai grupării din Vărsătura care, în frunte cu liderul lor, au fost condamnaţi pentru participare la scandalul din octombrie 2006. Aproape cinci ani le-au trebuit magistraţilor pentru a definitiva dosarul, în care Radu Bogăţeanu - zis "Romică" -, Adrian Bălan (n.r. - decedat), Nicolae Pătraşcu, Gigel Beşchea, Angelin Ciurea, Gabriel Chioreanu şi Sorin Lazăr au primit câte 3 ani de închisoare cu executare în penitenciar. De asemenea, Eugen Grozea a primit 4 ani, iar Cris

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 8 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 12 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°