Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CURS: 7 din 10 români vor taxe mai mari pentru cei care câştigă mai mult

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 4 aprilie 2011 ·

71% dintre români sunt de acord cu schimbarea cotei unice, susţinând că aceia care câştigă mai mult ar trebui să plătească impozite mai mari, relevă un sondaj CURS, realizat în luna martie. 25% dintre respondenţi optează pentru menţinerea actualului sistem, iar 4% nu răspund. Sursa: LIBERTATEA

Totodată, majoritatea celor chestionaţi nu sunt de acord cu introducerea unor impozite suplimentare pentru hipermarketuri (56%), companii petroliere (54%), companii de telecomunicaţii (55%) sau bănci comerciale (51%).

De asemenea, potrivit studiului, 81% dintre români nu cred că introducerea coplăţii va duce la o creştere a calităţii serviciilor medicale, doar 15% manifestându-şi optimismul în acest sens.

Împotriva privatizării companiilor naţionale

În contextul încheierii unui nou acord cu FMI, 64% dintre români se declară împotriva privatizării unor companii naţionale precum CEC, Transgaz, Romgaz, Poşta Română, Eximbank sau Tarom.

21% dintre cei chestionaţi sunt de acord cu privatizarea, iar 15% nu răspund sau nu ştiu.

Românii cred că vom ieşi din criză cel mai devreme peste trei ani

88% dintre români cred că direcţia în care merge ţara este una greşită, iar 75% susţin că veniturile le-au fost afectate de criza economică în foarte mare şi mare măsură.

De asemenea, 77% dintre cei chestionaţi nu cred că actualul guvern va reuşi să scoată ţara din criză, iar 67% spun că România va ieşi din criză peste trei ani sau mai mult.

24% dintre români spun, totodată că guvernul ar trebui să acţioneze în direcţia creării locurilor de muncă/ combaterii şomajului, 20% susţin acordarea de ajutor agricultorilor, 10% susţin nevoia combaterii corupţiei, 8% pledează pentru creşterea pensiilor, iar 7% pentru mărirea salariilor.

Reducerea taxelor şi accesarea fondurilor europene sunt văzute ca măsuri imediate de doar 4%, respectiv 3% dintre români.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îngheaţă fonduri de 2 miliarde de dolari pentru Harvard după ce universitatea a respins cererile

News.ro acum 2 ore
Administraţia Trump a declarat că îngheaţă peste 2 miliarde de dolari (1,5 miliarde de lire sterline) în fonduri federale pentru Universitatea Harvard, la câteva ore după ce colegiul de elită a respins o listă de cereri de la Casa Albă, anunţă BBC.

Tragedii în lanț la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași! Doi medici au murit la două săptămâni distanță

Gandul acum 33 minute
Doi medici rezidenți de la Institutul de Gastroenterologie și Hepatologie din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași au murit la distanță de două săptămâni unul față de celălalt. Vineri, 28 martie 2025, George Ștefan Tilă, 31 de ani, originar din

JD Vance scapă trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la festivitatea de la Casa Albă

News.ro acum 2 ore
JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN. La încheierea ceremoniei de

Cutremur în România în această noapte!

Ziua Constanta acum 11 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 140 km, în seara zilei de 14 aprilie 2025. Oficial de la INFP În ziua de 14 Aprilie 2025, la ora 19:57:21 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCE

Cei doi prizonieri chinezi luaţi de Ucraina au explicat într-o conferinţă de presă cum au ajuns în armata rusă

News.ro acum 6 ore
Săptămâna trecută, preşedintele ucrainean a anunţat că doi cetăţeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau în estul Ucrainei. Volodimir Zelenski a declarat că forţele ucrainene au luptat cu şase soldaţi chinezi, iar doi dintre aceştia au fost l

„Milioane de oameni au murit din cauza a trei persoane”. Pe cine dă vina Trump pentru războiul din Ucraina

HotNews acum 9 ore
Donald Trump dă vina pe Vladimir Putin, Joe Biden şi Volodimir Zelenski pentru războiul din Ucraina, noile sale declaraţii intervenind după ce Rusia a încercat să explice atacul mortal asupra oraşului ucrainean Sumî din Duminica Floriilor prin faptu

Informări publice - 15 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
GHIDIU LILIANA - MARIA, titulară a Autorizaţiei de Construire nr. 65/21.02.2025 având ca scop: Extindere, recompartimentare corp C1 (locuinţă) şi organizare de şantier – Modificare faţadă, lucrări autorizate cu AC 329/2022: schimbare materiale faţad

Nicușor Dan, atac la BEC: „S-a transformat în Biroul Electoral al Cenzurii libertății de exprimare”

HotNews acum 9 ore
Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Biroul Electoral Central a permis restrângerea libertății de exprimare, cu toate că a acceptat o postare a lui Marcel Ciolacu, nemarcată ca mesaj electoral, în care îl ataca pe primarul Capitalei

UPDATE - Un tramvai a deraiat în Bucureşti / Vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit / Circulaţie reluată - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tramvai al liniei 19 a deraiat, luni, în Bucureşti, iar vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit. Niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE: STB anunţă că circulaţia tramvaielor a fost reluată la ora 19.00. ŞTIRE INIŢI

Vot în Senat: Centrele rezidenţiale de plasament şi furnizorii de servicii sociale, obligaţi să instaleze sisteme de supraveghere video

News.ro acum 13 ore
Plenul Senatului a votat, luni, cu 106 voturi ''pentru'' şi 15 ''împotrivă'', o propunere legislativă iniţiată de parlamentari USR, care prevede obligativitatea serviciilor de tip rezidenţial şi a furnizorilor de servicii sociale de a instala sistem

Vremea

București
acum

mar.

7°/15°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

mar.

8°/18°
mie.

10°/21°
joi

11°/23°
vin.

11°/23°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/18°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/21°