De 20 de ani sunt obligat sa mananc la restaurant in fiecare zi, cel putin o data. Insa adesea de doua ori, de trei ori si chiar si mai mult de atat, uneori... Sunt multi ca mine, oameni care prefera sa faca afaceri sau pur si simplu sa vorbeasca despre viata cu o mancare buna si cu un pahar cu vin in fata. Si ne-am dat seama ca mergem tot timpul la aceleasi restaurante, de ani si ani de zile. Putine la numar, acele restaurante, si toate cam in aceeasi bucata ingusta de Bucuresti, adica centru si putin spre nord.
M-am apucat de site-ul acela despre restaurantele bucurestene (www.restograf.ro) ca sa-mi fac un serviciu, deci, si sa fac unul si prietenilor mei, pentru care mancatul in oras e o treaba serioasa. Si inevitabila, din pacate. Mi-am propus atunci sa merg de fiecare data la alt restaurant, desi costurile sunt foarte mari: in timp pierdut (fiindca ma indepartez din ce in ce mai mult de centru, pe masura ce le “epuizez” pe cele din apropierea mea) si, mai ales, in mancat prost, deoarece sansele de a gasi mancare buna scad proportional cu distanta fata de locurile cu concentratii mai mari de oameni cu bani multi, evident.
Insa incapatanarea cu care m-am pus pe descoperit putina mancare buna din Bucuresti – putina fata de imensitatea orasului, vreau sa spun – m-a rasplatit cu cateva mese nesperat de gustoase. Si mai ales cu satisfactia pe care mi-o da mirarea de pe fetele prietenilor mei care afla ca “exista mancare” si in afara celor 20 de restaurante inevitabile de pe lista oricarui Bucurestean care se respecta.
Despre putine dintre restaurantele pe care le voi pomeni acum auzisem cu cateva zile inainte de a ajunge la ele. Cred ca cea mai mare surpriza din ultimele luni am avut-o la Casa Bana. Pe o straduta pe care nici taximetristii nu o gasesc fara GPS, printre blocuri comuniste hidoase (in fata) si case din alte vremuri (in spate), dau
