Foto: Cristian Marcu Democraţia are mari calităţi. Pe bună dreptate se spune că deşi democraţia nu e perfectă este totuşi cel mai bun sistem de convieţuire între oameni şi politică, între cetăţeni şi conducătorii lor. Dar iată că tocmai imperfecţiunile, adică defectele calităţilor, se înverşunează să ne amărască viaţa. Cei care profită de defecte, ba chiar poate că sunt întruchiparea defectelor, spun: "Şi dacă mă dă în presă, ce? Îl iau pe NU în braţe". Şi apoi explică doct: "Băi, sunt de la partidul care guvernează; nimic nu mă atinge. Decât şefu'." De la partid, se înţelege. Iar oamenii cei mulţi şi fără putere, adică "talpa" democraţiei zic şi ei: "Pe cine să credem?" Şi apoi cer cu sfială: "Dacă nu puteţi face bine, cel puţin nu ne faceţi rău." Libertatea o mai avem. Nu cum o aveam poate, dar, printr-o corectă comparaţie, tot o avem. Dar libertatea politică ce-o mai fi? Între cea formală, pe hârtie, şi cea reală, dincoace de gratiile corupţiei, se cască o prăpastie.
Cât de liberă poate fi politica ce se bizuie pe cotizare? "Cotizăm, ei – ăştia cu pâinea şi cuţitul – ştiu prea bine. Ce mai vor?", spun cei care susţin lanţul corupţiei. Conceptul funcţionează în toate şi în tot: "Dă-mi şi vei primi!" Când democraţia arată aşa, se aude foarte des, nu numai la noi ci şi în alte ţări mai avansate: "poate că democraţia nu e pentru noi". Pentru că, în timp ce românii se luptă să supravieţuiască şi aşteaptă să iasă dintr-o criză dură care i-a dus în sărăcie, guvernarea se ocupă să le asigure o criză stabilă. E vorba deci de priorităţi greşite care, iată, cu tot cu democraţie, pot fi impuse chiar şi după ce e absolut evident că sunt greşite. Această stare ar fi cumva similară cu cea descrisă acum câteva zile de un ziarist rus: "Gazprom nu numai că gândeşte pentru noi, ci şi mănâncă pentru noi".
Într-adevăr, chiar şi în democr
