„Ce frumos era la piatra neamţ/ Aerul tare ca vorbele într-un poem de geo bogza/ Şi munţii deranjaţi de ultima furtună/ Ca mai demult pe crestele aspre ale carpaţilor/ La trecătoarea de stînci colţuroase bratocea/ Unde ciobanul întîlnit se masturba în aer liber/ Şi cîinii de la stînă lingeau pe piatră sperma.// Era frumos ciobanul şi cît de feciorelnic/ Acolo pe crestele aspre ale carpaţilor/ Arăta felul pur în care el ştie să facă dragoste/ Sămînţa, ca un scuipat, făcea pe stîncă: plici/ Cîinii ciobăneşti o înghiţeau cu lăcomie/ Nu rămînea nici o murdărie/ Şi totul era atît de frumos, atît de pur”.

Iată un poem aproape octogenar. A apărut în placheta lui Geo Bogza din 1933, Poemul Invectivă, pentru a fi reeditat (cu întregul ansamblu) după mai bine de cinci decenii, în 1986, într-o ediţie scoasă la Panciova, în Banatul sîrbesc. A fost reluat zece ani mai tîrziu, în volumul-dialog Eu sînt ţinta. Geo Bogza în dialog cu Doina Turconi.

Întîmplarea face că am avut acces la ediţia de la Panciova, descoperită... exact la vîrsta potrivită în biblioteca lui Valeriu Cristea. Geo Bogza însuşi i-o oferise criticului, ca şi cum patriarhul literelor noastre din deceniile opt şi nouă ar fi vrut să-i reamintească de exhibiţiile şocante şi minunatele lui obrăznicii din tinereţe.

Era – şi rămîne – un contrast frapant între imaginea lui Bogza vîrstnic, ceremonios şi oracular, dominînd nu numai prin statură, ci şi prin verbul de ultraînţelept al Cetăţii adunările scriitoriceşti (ulterior, Octavian Paler va intra în rol) şi imaginea de scandalagiu a lui Bogza tînăr, dus la închisoare pentru „atentat la bunele moravuri”, în noiembrie 1932, şi pentru „pornografia” din Poemul Invectivă, în aprilie 1937.

După atîta vreme, întreaga plachetă este acum reeditată într-un volum ce se va şi difuza, antologic la propriu şi la figurat, prefaţat de Pa