Persoanele singure care primesc sub 670 de lei, pe lună, vor primi pachete cu alimente de sărbători.
Cu ocazia sărbătorilor pascale, reprezentanţii autorităţilor locale din Rovinari acordă pachete cu alimente persoanelor şi familiilor, al căror venit se situează sub 670lei, lună, pe membru de familie. Înscrierile se efectuează la Clubul Vârstnicilor, începând cu data de astăzi. Beneficiarii vor primi un bon de ordine cu care se vor prezenta să ridice pachetele la data menţionată pe acesta.
Actele necesare în vederea obţinerii pachetelor cu alimente sunt următoarele:
1. Copii după B.I./C.I. ale tuturor membrilor familiei peste 14 ani;
2. Copii după certificatele de naştere ale tuturor membrilor familiei până la 14 ani;
3. Copie după certificatul de căsătorie;
4. Acte doveditoare de venituri: adeverinţe de salariat (cu salariul net aferent lunii anterioare), copii cupoane pensie, copii cupoane alocaţii pentru susţinerea familiei sau extras de cont, dispoziţie de şomaj, alte acte doveditoare, după caz;
5. Adeverinţe de elev (cursuri zi) sau student (cursuri zi) pentru persoanele peste 18 ani care frecventează o formă de învăţământ;
6. Copii după certificat de deces, hotărâre de divorţ, hotărâre judecătorească de încredinţare copii, după caz;
7. Persoanele care nu realizează venituri vor declara pe propria răspundere în faţa juristului din cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială, faptul că nu realizează venituri din nici o sursă.
Procedura de acordare a pachetelor alimentare, constă în adunarea veniturilor familiei şi împărţirea lor la numărul membrilor familiei. Persoanele singure vor primi un singur pachet cu alimente. Familiile compuse din 2-3 membrii primesc două pachete cu alimente, familiile compuse din 4-6 membrii vor intra în posesia a trei pachete cu alimente, iar familiile cu peste 6 membri