Mii şi mii de delegaţi din toată ţara au participat ieri la Congresul Extraordinar al Partidului Conservator. Acest eveniment se va înscrie în istorie drept congresul marilor victorii social-liberale, al triumfului principiilor social-liberale în transformarea revoluţionară a societăţii româneşti. Sursa: EVZ
Anticipând magistralul raport prezentat de înaltul oaspete român Crin Antonescu, copreşedintele Uniunii Social-Liberale, oamenii conservatori ai muncii au sosit în număr impresionant la Sala Palatului din Bucureşti, dând o expresie vibrantă a sentimentelor de dragoste, recunoştinţă şi deplină încredere în victoria USL. La rândul său, Daniel Constantin, preşedintele PC, însufleţit de cuvântarea "celui mai apropiat partener", Crin Antonescu, a avut o strălucită contribuţie la desfăşurarea congresului.
Sub conducerea nemijlocită a lui Daniel Constantin şi acţionând în spiritul tezelor, ideilor şi orientărilor formulate de Crin Antonescu, Partidul Conservator din România (n.r. - PCR) va milita neabătut pentru o semnificativă expresie a largului democratism al viitoarei societăţi socialliberale, de centru-dreapta.
Aşa ar putea fi descris nesăratul teatru scurt de după-amiază transmis ieri în direct de Antena 3, staţie deţinând o exclusivitate la care n-a râvnit nimeni: reflectarea congresului lui Felix. Pentru că nu vom acorda un spaţiu atât de amplu pe cât i-ar putea dedica entităţi de presă independente, de la "Jurnalul" la "Observator", ne vom mărgini la câteva considerente, destinate celor care au avut ceva mai bun de făcut ieri la prânz.
Congresul a început cu o melodie electronică, urmată de una populară - melanj optim pentru o confruntare de K1 găzduită de o fostă casă de cultură comunală. De la tribună, a fost subliniat faptul că sala era neîncăpătoare pentru cei 6.320 de delegaţi, ca să se închidă gurile rele ca