Dolarul american s-a apreciat ușor în fața euro după declarațiile făcute ieri de Ben Bernanke, președintele Federal Reserve, citate de Bloomberg. Acesta a arătat că autoritățile americane se concentrează pe menținerea stabilității prețurilor, însă inflația va fi doar monitorizată, pe considerentul că nivelul actual nu amenință economia SUA. Dolarul a urcat până la 1,4168 unități pe euro de la 1,4221 după declarațiile șefului Fed.
Inflația este o problemă a economiei globale, iar majoritatea statelor iau în calcul măsuri de contracarare a creșterii prețurilor. Banca Centrală Europeană, spre exemplu, este așteptată să majoreze dobânda de referință la următoarea ședință monetară. SUA însă nu se arată preocupată atât de mult de inflație, autoritățile continuând programul de Quantitative Easing (de stimulare a economiei) în valoare de 600 miliarde dolari. Estimările Fed legate de inflație indică o inflație în 2011 de circa 2%.
„Așteptările privind economia SUA sunt în continuare pozitive. Creșterea economică la care am asistat în ultimele trimestre a fost puternic susținută de sectorul manufacturier, pe fondul cererii în creștere dinspre companii, care și-au reconstruit stocurile după o diminuare drastică a acestora, în special în ultima parte a anului 2008”, se arată în Raportul pentru evoluția macroeconomică din primul trimestru al Deltastock. „De acum înainte este important să asistăm la o creștere a consumului, care poate susține economia pe o tendință ascendentă, având în vedere că peste două treimi din economia SUA se bazează pe consum. În acest sens, informațiile venite ăn ultimele luni din piața muncii sunt încurajatoare: după ce s-a menținut la valoari de peste 9,5% pe parcursul lui 2010, rata șomajului a înregistrat un declin în ultimele luni, atingând valoarea de 8,9% în februarie și de 8,8% în martie”, se mai arată în analiza Deltastock. @N_P