Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eşecul lui Prigoană: ţiganii rămân romi

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Deputaţii au respins proiectul iniţiat de democrat-liberalul Silviu Prigoană, în care acesta propunea înlocuirea în documentele oficiale a denumirii de "rom" cu cea de "ţigan".

Argumentaţia lui Prigoană, care a susţinut că prin introducerea termenului “ţigan” s-ar evita eventualele confuzii între "român" şi "rom", nu i-a convins pe parlamentari. 229 dintre aceştia au spus „Nu” proiectului şi doar 31 au fost pentru, iar respingerea este definitivă deoarece Camera Deputaţilor este decizională în acest caz.

Iniţiativa lui Prigoană a fost criticată de deputaţii care s-au perindat pe la microfon. Reprezentantul minorităţilor, Niculae Mircovici, a catalogat proiectul drept „jignitor” la adresa romilor şi „periculos” din punct de vedere al convieţuirii etniilor în România. "Problemele etnice şi religioase trebuie tratate cu sensibilitate pentru că pot genera şi chiar războaie", a avertizat Mircovici.

Social-democratul Mădălin Voicu, la rândul său de etnie romă, a fost de-a dreptul acid faţă de ideea lui Prigoană. "Proiectul este un moft care nu ne onorează”, a conchis Voicu, susţinând că schimbarea denumirii de „rom” nu va rezolva problemele acestei somunităţi.

Silviu Prigoană nu este la primul insucces în privinţa promovării propriilor iniţiative în Parlament. Propunerea sa de mutare a parlamentarilor în clădirea Bibliotecii Naţionale şi transformare a Palatului Parlamentului într-un spatiu destinat amenajării de mall-uri şi cazinouri a fost, de asemenea, respinsă. O altă iniţiativă a sa, cea privind legalizarea prostituţiei, a fost respinsă de Senat şi se află în prezent în dezbatere la comisiile din Camera Deputaţilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 12 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°