După un an cu două sfert finaliste în Cupa UEFA (2005-2006) şi după două sezoane cu 6 - 7 echipe în cupele europene (2006/2007 şi 2007/2008), Liga I era pe val. Era cooperativei apusese (1.0). Jumătate de clasament se bătea pentru cupele europene, iar cealaltă jumătate pentru evitarea retrogradării. Cu greu mai găseai o formaţie plictisită pe la mijlocul clasamentului care să funcţioneze pe principiul reciprocităţii: eu îţi dau puncte acasă la mine - tu îmi dai puncte acasă la tine sau eu îţi dau puncte - tu îmi dai bani. Interesul pentru Liga I era maxim, au apărut tot mai multe televiziuni de sport, iar drepturile de televizare pentru perioada 2008-2011 s-au vândut cu 85 de milioane de euro. Fotbal pe pâine (2.0).

Trei ani mai târziu, fotbalul românesc este în cădere liberă. Au mai rămas câteva firmituri, pe care conducătorii Ligii I au vrut să le vândă la preţ de exponate de muzeu. Şi-au luat ţeapă. RCS şi Romtelecom îşi atrăseseră suficienţi clienţi în ultimii ani ca să mai aibă nevoie de o lovitură de imagine, astfel că au refuzat să liciteze pentru mai mult de un pachet, şi-aşa umflat la preţ. La fel şi Antena Group. Lumea fotbalului s-a mobilizat şi a declarat război audienţelor. "Voi propune în Adunarea Generală ca la meciurile care nu sunt televizate, nici un patron sau conducător să nu aibă voie să comenteze la nici o televiziune. O să le prăbuşim ratingul", a declarat Dumitru Dragomir, speriat că pierde susţinerea conducătorilor. Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Vi-l puteţi însă închipui pe Marian Iancu fără o ogradă în care să ceară scuze publice din partea arbitrului? Sau pe Gigi Becali refuzând să îşi critice antrenorul? Pe Mititelu neavând unde să anunţe că e nevoie de un nou (al câtelea, oare) suflu la echipă, iar Borcea că se pregăteşte de Liga Campionilor? Sau Pe Copos plângându-şi de milă acasă şi nu la TV? Sau pe Poru