Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi. Controversata decizie a fost luată de deputaţii din Comisia de Administraţie. Hotărârea finală va fi luată însă în plenul Camerei, informează realitatea.net.
Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor a avut de ales între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân.
Asociaţiile pentru protecţia animalelor protestează în Parcul Izvor. “Ne aşteptam la decizia Comisiei pentru că nu au analizat propunerile noastre. Au dat dovada de superficialitate. Vom face lobby, vom face cunoscute propunerile noastre”, a declarat reprezentanta Asociaţiei Cuţu-Cuţu.
Iubitorii de animale protestează încă de la ora 12:00 în Parcul Izvor, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva eutanasierii.
Organizaţiile solicită votarea proiectului de lege 912/2007 cu respectarea liniilor principale din forma adoptată de Senatul Romaniei: gestionarea câinilor comunitari prin prindere, sterilizare, identificare şi returnare a câinilor blânzi şi controlul reproducţiei câinilor cu stăpân.
Câinii fără stăpân vor fi eutanasiaţi. Controversata decizie a fost luată de deputaţii din Comisia de Administraţie. Hotărârea finală va fi luată însă în plenul Camerei, informează realitatea.net.
Comisia pentru Administraţie Publică din cadrul Camerei Deputaţilor a avut de ales între sterilizarea şi eutanasierea câinilor fără stăpân.
Asociaţiile pentru protecţia animalelor protestează în Parcul Izvor. “Ne aşteptam la decizia Comisiei pentru că nu au analizat propunerile noastre. Au dat dovada de superficialitate. Vom face lobby, vom face cunoscute propunerile noastre”, a declarat reprezentanta Asociaţiei Cuţu-Cuţu.
Iubitorii de animale protestează încă de la ora 12:00 în Parcul Izvor, în faţa Camerei Deputaţilor, împotriva eutanasierii.
Organizaţiile solicită votarea proiectului de lege 912/2007 cu respe