Primitiv, rudimentar si simplist, Nicolae Ceausescu a fost un marxist din Romania. Intre 1948 si 1989, marxismul de tip sovietic a fost ideologia oficiala in Romania comunizata. Codificata, simplificata si in unele privinte bastardizata sub forma “marxism-leninismului”, doctrina politica marxista a fost forma suprema de legitimare a nomenklaturii profitocratice. Nu spunea chiar Marx ca ideile dominante intr-o societate sunt ideile clasei dominante? Directiile de gandire revizioniste, neo-marxiste ori critic-marxiste au fost ignorate, neutralizate si anatemizate. Nu mai vorbesc de recurentele ofensive impotriva existentialismului, a fenomenologiei, a filosofiei analitice a limbajului, a oricarei orientari ce putea fi subsumata categoriei infamante si proscrise a “idealismului”. De la Platon la Heidegger, de la Schopenhauer si Nietzsche la Dilthey, Spengler si Bergson, “gandirea reactionara” trebuia “combatuta” si “demascata”. Lenin afirma ca exista doar doua filosofii, cea a proletariatului si cea a burgheziei. Ceausescu spunea de fapt acelasi lucru, de o maniera si mai abuziva (daca se poate), atunci cand proclama ca nu avem nevoie de doua filosofii: una “de partid” si una “de stat”.

Raportul dintre ideologie, utopie si actiune politica este esential pentru a intelege aventura marxismului, a religiilor politice in genere, in veacul al XX-lea dar si acum. Pentru ca, dincolo de conventii cronologice si de triumfalisme pasagere, epoca extremismelor revolutionare nu s-a incheiat nici in 1989, nici in 1991, nici in 2000. Prietenii mei de la excelenta revista “Obiectiv cultural” care apare la Braila m-au invitat sa tin o rubrica pe aceste subiecte. In fiecare luna voi raspunde unei intrebari suscitata de lectura “Principalelor curente ale marxismului”, acea capodopera de istorie critica a ideilor datorata marelui filosof al libertatii care a fost Leszek Kolakowsk