Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASTĂZI: Intrări de mahala în centrul oraşului

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

La Târgovişte, nu doar persoanele cu dizabilităţi întâmpină mari greutăţi când trebuie să ajungă în unităţile publice, întrucât nu au la dispoziţie rampe speciale pentru acces sau ar trebui să urce pe unele construite în bătaie de joc, ci şi oamenii fără probleme locomotorii.

În zona centrală a oraşului, mai precis pe Bulevardul Independenţei, scările către farmacii, magazine şi chiar către unele instituţii bancare s-au transformat în adevărate capcane.

„Am văzut mai devreme cum s-a rupt o bucată bună dintr-o treaptă când cineva cobora de la bancomatul ăsta. Dacă nu reuşea să se prindă de balustradă, tânărul respectiv se făcea una cu pământul. E mai marea ruşinea ca intrarea într-o bancă să arate aşa. Eu unul nu m-aş încumeta să folosesc scările astea. Din păcate, pe cele de la farmacie sunt obligat să mă aventurez”, spune un pensionar.

Primăria trece la sancţiuni în 30 de zile

Nu a scăpat de „bombe” niciuna dintre intrările în unităţile care funcţionează la parterul blocurilor H de pe Bulevardul Independenţei. Toate arată la fel de jalnic: gresie desprinsă şi aşezată doar de formă, ciment măcinat, balustrade ici-colo.

Dorin Maican, directorul Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Târgovişte, afirmă că administraţia locală a pregătit somaţii pentru toţi agenţi economici care nu şi-au remediat... deficienţele de la uşă.

„Vor avea la dispoziţie 30 de zile ca să ia măsurile ce se impun. După aceia, angajaţii de la Urbanism vor trece la sancţiuni. Cea mai mică amendă este de 2.000 de lei, dar poate urca până la 10.000 de lei”, spune Dorin Maican.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 33 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 59 minute
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 4 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Drulă: Orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie. Oricât nu ne plac ideile şi unii dintre candidaţi, cred că trebuie să-i înfrângem la vot / Alegerile – ”un referendum pentru rămânerea în UE” - VIDEO

News.ro acum 11 minute
Fostul preşedinte al USR Cătălin Drulă afirmă, miercuri, întrebat despre cererile de anulare a scrutinului din 24 noiembrie, că ”orice decizie de a rezolva alegerile la masa verde e extrem de periculoasă pentru democraţie”. Candidaţii, crede Dulă, t

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum 57 minute
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°