Omul de afaceri Dinel Staicu, condamnat luni definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul falimentării BIR, a fost dat, marţi, în urmărire naţională, după ce nu a fost găsit de poliţiştii bucureşteni la domiciliul său din Capitală, au declarat pentru NewsIn oficiali ai Poliţiei Capitalei.
Potrivit oficialilor, imediat după primirea mandatului de executare a pedepsei, Dinel Staicu a fost căutat la domiciliul declarat din Sectorul 2 din Bucureşti, însă nu a fost găsit, motiv pentru care Poliţia Capitalei a deschis procedura de urmărire naţională.
Încă de luni, după emiterea mandatului de executare, Staicu este dat în consemn la frontieră şi, potrivit unor surse, acesta nu ar fi părăsit ţara.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat luni decizia definitivă în dosarul privind falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor. Instanţa a admis recursurile celor patru persoane inculpate şi a hotărât că omul de afaceri Dinel Staicu va executa şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu.
Omul de afaceri Dinel Staicu, condamnat luni definitiv la 7 ani de închisoare în dosarul falimentării BIR, a fost dat, marţi, în urmărire naţională, după ce nu a fost găsit de poliţiştii bucureşteni la domiciliul său din Capitală, au declarat pentru NewsIn oficiali ai Poliţiei Capitalei.
Potrivit oficialilor, imediat după primirea mandatului de executare a pedepsei, Dinel Staicu a fost căutat la domiciliul declarat din Sectorul 2 din Bucureşti, însă nu a fost găsit, motiv pentru care Poliţia Capitalei a deschis procedura de urmărire naţională.
Încă de luni, după emiterea mandatului de executare, Staicu este dat în consemn la frontieră şi, potrivit unor surse, acesta nu ar fi părăsit ţara.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au pronunţat luni decizia definitivă în dosarul privind falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor