Parchetele din Cluj, Bucureşti şi Timişoara au reţinut 21 de persoane în cazul furturilor din staţiuni franceze, în cadrul căruia autorităţi judiciare din România, Ungaria, Franţa, Austria şi Germania au descins simultan în locaţii care aveau legătură cu acuzaţii.
21 de persoane suspectate de comiterea, pe teritoriul Franţei, a mai multor furturi cu un prejudiciu total de peste 3.000.000 de euro, au fost reţinute în această dimineaţă, în urma a 15 percheziţii efectuate de poliţişti, în judeţele Maramureş şi Timiş.
Două dintre persoanele suspectate de furt au fost aduse la Tribunalul Cluj în această după-amiază.
"Marţi, poliţişti ai DCCO, BCCO Cluj şi SCCO Maramureş, sub coordonarea procurorilor DIICOT - Structura Centrală, Serviciul Teritorial Cluj şi Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat 15 percheziţii domiciliare, dintre care 13 pe raza judeţului Maramureş şi două în judeţul Timiş, în vederea depistării a 21 de persoane pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare de către Tribunalul de Mare Instanţă din Bordeaux, Franţa, pentru comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi furt calificat pe teritoriul statului francez", se arată într-un comunicat de presa al Poliţiei Române.
Autorităţile franceze efectuează cercetări cu privire la 62 de fapte de furt, comise de către cetăţeni români, în perioada ianuarie 2010 - martie 2011, din staţiuni franceze, marfa sustrasă constând în mare parte din bunuri electronice, televizoare, băuturi alcoolice şi produse cosmetice.
Valoarea estimată a prejudiciului este de 3.000.000 de euro.
Acţiunea a fost declanşată urmare a cooperării judiciare internaţionale cu autorităţile judiciare franceze, din partea acestora, autorităţile române primind mai multe cereri de asistenţă judiciară internaţională, în vederea tragerii la răspundere pen