Prima ştire de azi a jurnalelor din Spania este despre un român. Un român care a făcut ceva ieşit din comun. Şi-a omorât concubina şi a prezentat "trofeul" tatălui său din România, conectat la o cameră de web. Bărbatul, în vârstă de 21 de ani, urma să o ucidă şi pe sora victimei, o minoră de 13 ani. Nu a mai apucat să-şi ducă planul la capăt pentru că tatăl său, aflat în Copşa Mică, a anunţat poliţia şi asasinul a fost reţinut. Încă o dată, am reuşit să şocăm prin violenţă. Acum am scandalizat Spania, săptămâna trecută am reuşit aceeaşi "performanţă" în Marea Britanie, unde un îngrijitor român a bătut cu brutalitate un elefant de circ.
Când nu sunt violenţi - şi seria exemplelor de acest gen poate continua - românii ţin pagina întâi a ziarelor străine cu altfel de fapte. Spre exemplu, potrivit statisticilor, suntem asociaţi cu spargerile de bancomate, cu fraudele informatice sau cu clonarea de carduri.
Fără îndoială însă, în străinătate trăiesc şi muncesc foarte mulţi români care îşi văd de treaba lor, care nu deranjează pe nimeni, care fac performanţă la locul de muncă. Cei mai mulţi dintre conaţionalii noştri fac parte din această categorie. Aceasta este însă starea de normalitate, iar aceşti români nu vor fi niciodată subiectul unei ştiri.
Pentru aceşti români care trăiesc normal în străinătate, ca şi pentru noi, cei din ţară, episoadele în care anumiţi români reuşesc să şocheze Europa sunt o palmă dură şi nemeritată.
În aceste momente, nu ne rămâne decât să ne amintim de alte cazuri când românii au fost pe prima pagină: Horia Creţan, supranumit "un adevărat fiu al Bronxului", românul care a înfruntat flăcările şi a salvat un băieţel de patru ani din New York; Iosif Petrişor, "superman din Est", aşa l-au numit italienii pe românul care a salvat de la moarte doi bătrâni surprinşi în casă de o explozie; Petru Enache, alt român devenit erou p