S-au împlinit, vinerea trecută, 70 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Nu ştiu câţi cetăţeni români mai ştiu ceva despre această crimă abominabilă săvârşită de bolşevici. Acolo, în duminica Paştelui din 1941, trupele sovietice au mitraliat o mulţime de vreo 2-3.000 de români din nordul Bucovinei şi Herţa, care voiau să se repatrieze din teritoriile ocupate de Uniunea Sovietică. În prealabil, avuseseră loc şi alte masacre, unde victimele se număraseră cu zecile sau chiar sutele. Se alcătuiseră, din momentul ocupării abuzive a Basarabiei şi nordului Bucovinei, în iunie 1940, liste cu duşmani ai regimului sovietic, români, fireşte, care să fie deportaţi în Siberia, de unde puţini s-au mai întors. Şi cu toate aceste liste şi aceste deportări, ocupanţii simţeau că persistă „pericolul" ca alţi şi alţi români, în general ţărani, să încerce să treacă graniţa în România şi unii chiar să reuşească. Era începutul, nesesizat atunci, al Cortinei de Fier. Argumentul puterii sovietice era glonţul. Cu el se răspundea la opinie, dar şi la încercarea de a trăi într-o lume normală. La tot ce nu era lozincă şi minciună comunistă.

După listele pomenite mai sus, NKVD-ul a conceput o metodă perfidă de a afla cine din teritoriul ocupat mai doreşte să se întoarcă în ţara de origine: s-a anunţat că se primesc cereri de repatriere, care vor fi rezolvate favorabil. Aceasta i-a încurajat pe ţăranii bucovineni, în credinţa lor naivă că vor fi lăsaţi să părăsească „paradisul" bolşevic. Sărmanii oameni s-au îmbulzit să depună cereri, prilej pentru alcătuirea unor noi liste de candidaţi la deportare, iar în ziua de 1 aprilie 1941, deoarece nu se primiseră răspunsurile aşteptate, mulţi dintre cei care ceruseră în scris să plece s-au organizat într-o coloană şi au pornit spre graniţa românească. Mai aveau şi credinţa naivă că trupele nu trag în grupuri mai mari de 20 de persoane, pesem