Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CULMEA TUPEULUI: Doi hoţi de fier vechi au jefuit Poligonul „mascaţilor” din Brăila

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Arestaţi preventiv la o săptămână de la săvârşirea faptei, Marian Băjenică, 24 de ani, recidivist, şi Milea Parocescu, 35 de ani, au fost daţi pe mâna instanţei de judecată, pentru furt calificat. Cei doi au dat iama în clădirea de pe Vapoarelor 19, unde se află poligonul „mascaţilor", vestitul Serviciu de Intervenţie Rapidă (SIR)

"Jardel", hoţul brăilean supărat pe "păcănele", a fost trimis în faţa judecătorilor

Un brăilean a înşelat BRD cu 12.000 de lei, apoi a şters-o din ţară

„Valoarea de inventar a bunurilor IPJ sustrase a fost de 10.150 lei, prejudiciul fiind parţial recuperat. IPJ s-a constituit parte civilă cu suma de 7.650 lei", a precizat procurorul care s-a ocupat de caz.

Au pus pe foc uşile „mascaţilor"

Marian Băjenică nu este un hoţ oarecare. A mai fost condamnat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi a fost sancţionat cu amendă administrativă în cinci dosare penale, pentru lovire, furt şi distrugere. „Asociat" cu Parocescu, Băjenică s-a decis să facă prăpăd în poligonul acoperit al SIR-ului.

„În perioada 2-7 martie 2011, cei doi au pătruns în Poligonul IPJ Brăila, situat pe strada Vapoarelor 19, de unde au sustras 4 uşi metaice, 11 uşi lemn tip PVL, două capace metalice pentru bazin balistic, 10 gratii şi 8 calorifere din fontă", precizează sursa citată.

Cu câteva zile înainte, Băjenică şi Parocescu furaseră uşile metalice de acces într-o altă proprietate, situată pe aceeaşi stradă, la numărul 17, profitând de faptul că proprietarul, Marian Caragaţă, este în Bucureşti. Nici Poligonul IPJ şi nici casa de la numărul 17 nu au asigurată pază.

Hoţii au dus tot ceea ce era din metal la un centru de colectare, iar uşile din lemn PVL furate de la poliţie, le-au pus pe foc. Au fost reţinuţi pe data de 11 martie, apoi arestaţi preventiv.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 4 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 3 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 4 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 4 ore
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Vremea

București
acum

23°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

22°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°