Ferrari 458 Italia GT2 al echipei JW Motorsport a obţinut duminică, în cadrul cursei de 6 ore de la Le Castellet (prima manşă a Le Mans Series), prima victorie din acest an în cadrul competiţiilor internaţionale. Circuitul din sudul Franţei a găzduit un început de sezon de curse în Europa foarte disputat la toate categoriile.
Ferrari-ul galben, cu numărul de concurs 66 şi pilotat de echipajul britanic Rob Bell/James Walker, a câştigat categoria GTE Pro, fiind cel mai rapid automobil de Grand Turism la final. Pe locul 2 s-a clasat un alt Ferrari 458 Italia, cel al echipei italiene AF Corse şi pilotat de foştii piloţi de Formula 1 Giancarlo Fisichella şi Gianmaria Bruni.
Pentru a încheia un week-end perfect pentru constructorul de la Maranello, pe locul 3 în categoria GTE Pro s-a clasat vechiul model al echipei Hankook Team Farnbacher, F430, care rămâne o maşină competitivă.
A doua etapă a Le Mans Series 2011 (şi în acelaşi timp a doua a Intercontinental Le Mans Cup) se va desfăşura pe circuitul belgian de la Spa Francorchamps, la începutul lunii mai, şi va putea fi urmărită în România pe canalul Eurosport.
Atât modelul de stradă, cât şi versiunea de competiţii F458 Italia pot fi achiziţionate din România prin Forza Rossa, importator oficial. De asemenea, produsele oficiale ale echipei Ferrari se găsesc în Ferrari Store, Calea Victoriei nr. 1-3, Bucureşti.
La sfârşitul acestei săptămâni va avea loc a doua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul de la Sepang, Malaezia, precum şi prima etapă a Ferrari Challenge Trofeo Pirelli, la Monza.
Forza Rossa este una dintre cele mai importante şi influente companii în industria auto din regiune. Reputaţia companiei se datorează echipei sale de profesionişti, dedicaţi şi cu viziune asupra aşteptărilor şi exigenţelor clienţilor. Forza Rossa operează ca unic importator Ferrari pe