Cei care muncesc peste 11 ore pe zi, în locul programului obişnuit de la 09.00 la 17.00, prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de inimă, avertizează experţi britanici citaţi marţi de BBC.
Riscul de a ajunge să sufere de afecţiuni cardiovasculare creşte cu până la 67% în cazul celor care muncesc timp îndelungat, conchide studiul publicat în Analele de medicină internă, transmite Agerpres. O echipă de cercetători de la University College London a urmărit un grup de 7000 de funcţionari timp de 11 ani. În acest răstimp, 192 dintre participanţi au suferit un atac de cord. Cercetătorii au stabilit că cei care lucrează 11 ore sau mai mult pe zi sunt de două ori mai expuşi riscului de a face infarct. Potrivit profesorului Mika Kivimaki, care a condus echipa de studiu, medicii ar trebui să înceapă să-i întrebe pe pacienţii veniţi la consultaţii şi în legătură cu programul de lucru. Rezultatele studiului se doresc a fi totodată un semnal de alarmă pentru cei care muncesc în exces, mai ales dacă prezintă deja şi alţi factori de risc, cum este hipertensiunea. Acum, problema cercetătorilor este de a stabili, pe baza altor studii, dacă reducerea programului de lucru duce la îmbunătăţirea stării de sănătate cardiovasculară. În orice caz, a remarcat profesorul Stephen Holgate, de la Consiliul de cercetare medicală, care a cofinanţat studiul, a devenit limpede că atunci când ai în vedere un stil de viaţă sănătos nu trebuie să te gândeşti doar la dietă şi exerciţii fizice. Totuşi, subliniază alţi experţi, mai trebuie analizată şi influenţa altor factori, cum sunt condiţiile de lucru, stresul sau o personalitate agresivă ori iritabilă. Cei care muncesc peste 11 ore pe zi, în locul programului obişnuit de la 09.00 la 17.00, prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de inimă, avertizează experţi britanici citaţi marţi de BBC.
Riscul de a ajunge să sufere de