Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filarmonica organizează în aceste zile mai multe concerte prilejuite de marea Înviere

Publicat in Adevarul, marți 5 aprilie 2011 ·

Programul ales pentru joi seara, al Filarmonicii de Stat din Arad, este unul cu totul special, având în vedere şi perioada prepascală. Filarmonica va prezenta joi, 7 aprilie, cu începere de la ora 19.00, una dintre cele mai frumoase compoziţii de sorginte ebraică ale secolului trecut, semnată de dirijorul şi compozitorul Leonard Bernstein.

Este vorba despre lucrarea Chichester Psalms, care va fi interpretată de Corul Academic şi Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat, avându-l ca solist pe contratenorul arădean de numai 16 ani, Alin Buruiană, elev al Liceului de Artă „Sabin Drăgoi“. Lucrarea preia versete din şase Psalmi, în varianta ebraică originală, care sunt transcrise fonetic în alfabetul occidental.

Premiera mondială a lucrării a avut loc sub bagheta lui Leonard Bernstein, la Filarmonica din New York, la 15 iulie 1965.

Dirijorul concertului va fi maestrul britanic Robert Max, printre multe altele aflându-se la cel de-al treilea mandat de director muzical al orchestrei simfonice din Oxford. De pregătirea corului s-a ocupat dirijorul Robert Daniel Rădoiaş.

Programul serii nu se va încheia însă aici, ci va mai cuprinde încă două lucrări, cel puţin la fel de pretenţioase. Este vorba despre Concertul în sol major pentru pian şi orchestră de Maurice Ravel, solist fiind James Kirby din Anglia şi Simfonia a VIII-a în sol major de Antonin Dvorak.

Concert cameral

Cu o seară înainte, miercuri, 6 aprilie, de la aceeaşi oră, însă de data aceasta în sala mică de concerte a Filarmonicii de Stat, va avea loc un concert cameral. Ansamblul cameral prezent în această seară pe scena de concerte a filarmonicii este alcătuit din membrii ai orchestrei simfonice – Greta Niculescu (vioara I), Zoe Paşca (vioara a II-a) şi Marcel Cameniţă (violă), violoncelistul cvartetului, George Paşca, fiind student în anul II la „Trinity Colege of Music“ din Lond

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 10 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 9 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

FC Liverpool a învins pe Tottenham, scor 5-1, şi este campioana Angliei

News.ro acum 10 ore
FC Liverpool a devenit duminică noua campioană a Angliei, după ce a dispus, pe teren propriu, de echipa londoneză Tottenham, scor 5-1. Pentru „cormorani” este titlul cu numărul 20 din istorie. Tottenham a început surprinzător meciul de pe Anfield, d

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 4 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 8 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 8 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 11 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

SUA admite că întreține o strategie de „incertitudine” în impunerea taxelor vamale: „Nu îi vei spune persoanei de cealaltă parte a negocierilor unde te vei opri”

HotNews acum 11 ore
Secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat duminică că politica tarifară a președintelui Donald Trump urmărește să creeze o „incertitudine strategică” care să ofere un avantaj Statelor Unite, notează AFP, conform News.ro. „În teor

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°