ANAF a realizat în martie încasări de 10,66 mld. lei, în creştere cu 13,62% faţă de luna similară a anului trecut şi uşor peste programul de venituri bugetare stabilit de MFP, de 10,58 mld. lei, în contextul unor rezultate la accize cu 12% mai mari decât estimările. Potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), instituţia a avut în martie un grad de realizare de 100,78% a programului de încasări venituri bugetare comunicat de Finanţe, în condiţiile unei supraperformanţe de 2,13% privind veniturile la bugetul de stat, unde încasările au totalizat 6,6 mld. lei, cu 20% peste martie 2010. "De la începutul anului şi până în prezent suntem pe un trend crescător în ceea ce priveşte totalul veniturilor realizate de ANAF, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Acest fapt se datorează pe de-o parte măsurilor pe care le-am întreprins pentru sprijinirea mediului de afaceri, iar pe de altă parte unei intensificări a activităţii de control şi inspecţie fiscală. Totodată, în ceea ce priveşte ponderea în PIB a veniturilor colectate de ANAF se constată în luna martie a.c. o creştere de 0,12% faţă de luna martie a anului precedent" a declarat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar (foto).
Cea mai mare diferenţă faţă de program a fost înregistrată la încasările din accize, care au totalizat 1,22 mld. lei, cu 11,87% mai mult decât ţinta stabilită de MFP. Comparativ cu martie 2010, încasările din accize au urcat cu 19,82%, ANAF precizează că evoluţia se datorează atât creşterii cotelor de impunere, cât şi îmbunătăţirii activităţii de colectare. La TVA, prevederile bugetare au fost realizate în proporţie de 100,30% (3,05 mld. lei faţă de un nivel programat de 3,04 mld. lei). Faţă de luna martie 2010 s-a înregistrat o creştere a încasărilor cu 901,53 mil. lei (respectiv 41,84%). "Creşterea substanţială a încasărilor de TVA se datorează atât modi