Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional M-a chemat cu 45 de minute înainte să intre pe scenă, la Odeon, în „Mar-chizul de Sade”.

Am ajuns mai devreme, în spe­ranţa că o să „fur” ceva mai mult timp. Mă temeam că n-o să reuşim să vorbim deloc. Nu ştiam că nu-i trebuie mult să se pregătească şi că poate fi atât de relaxat în cabina de machiaj, cu nici o oră înainte de începerea spectacolului.

S-a aşezat pe un scaun din faţa unui dulăpior cu oglindă, de care era agăţată peruca pentru Marchiz, şi şi-a aprins o ţigară.

Îi propun să facem „Chestionarul lui Proust” şi acceptă zâmbind, la gândul că îl îndemnam practic să com­pleteze un soi de oracol. Din lip­să de timp, ce altceva am fi putut fa­ce?

Aşadar, să începem:

Principala trăsătură a caracterului meu.

Prefer începuturile.

Calitatea pe care o prefer la un bărbat.

Punctualitatea.

Calitatea pe care o prefer la o femeie.

Inteligenţa.

Ce apreciez mai mult la prietenii mei.

Corectitudinea.

Principalul meu defect.

Frica.

Ocupaţia mea preferată.

Nu pot să spun care e ocupaţia mea preferată. Eu nu pot trăi fără să am activitate. Nu muncă, activitate.

Visul meu de fericire.

Să am mulţi prieteni adevăraţi. Şi n-am.

Care ar fi cea mai mare neferici­re a mea.

Trădarea.

Ce aş vrea să fiu?

Puternic. Şi poate mulţi din jur cred că sunt, dar se înşală. Sunt un ti­mid.

Ţara în care aş vrea să trăiesc.

Elveţia. Fără doar şi poate.

Culoarea preferată.

Galben şi violet.

Floarea preferată.

Trandafirii (Proust a spus: „A ei şi apoi toate”). Şi soţia mea preferă trandafirii.

Pasărea preferată.

Vulturul.

Prozatorii preferaţi.

Hermann Hesse. „Jocul cu măr­ge­lele de sticlă”. Carte de căpătâi.