Ne propunem să demonstrăm caracterul programatic al povestirii "Albastru de ger". În structurile operei lui Fănuş Neagu ea are o funcţie specială, fiind o parabolă a creaţiei, cea mai amplă şi mai complexă din întreaga operă. Vom spune de la început: "Albastru de ger" e o povestire dificilă, cu un grad sporit dar bine calculat, de obscuritate.

Povestirea nu mai are acea spontaneitate, acel firesc pe care-l au, de regulă, povestirile lui Fănuş Neagu. Nu mai este doar Epifania magicului ci şi Diafania lui, acel mod transparent, aluziv, mai rar încercat de autor. În plan strict epic, povestirea "Albastru de ger" este organizată pe două structuri narative: prima, la poarta închisorii din Brăila, a doua, la cârciuma "Lotca", de pe strada Republicii. Cele două locuri nu sunt alese întâmplător. Dacă primul loc este sinonim cu derizoriul, cu profanul, al doilea topos devine sacru. Cârciuma "Lotca" este situată la capătul drumului Brăilei. Între Dunăre şi Munţii Buzăului se întinde, senină şi miraculoasă, calea regală a povestirilor lui Fănuş Neagu. Ca şi la Ion Creangă sau M. Sadoveanu, se conturează şi la Fănuş Neagu, mai ales începând cu acest volum, o mare metaforă a drumului. Unele povestiri au ca fundal Dunărea sau Balta Brăilei. Cele mai multe evocă spaţiul câmpiei, având în preajmă Buzăul sau Călmăţuiul, balta Ciulniţa sau Balta Albă. Oricum, în toate povestirile, ca pattern al structurilor epice, niciodată nu e evocată numai apa, niciodată numai pământul. Întotdeauna, câmpia miraculoasă are în preajmă apa, întotdeauna apa miraculoasă are în preajmă câmpia. Pornind din Dunăre, tăind ca un meridian Brăila, drumul Ceairului devine via fanuşina, amestec de real şi fabulos, cu sate vechi, Gradiştea, Balta Albă, Racoviţa, cu sate străvechi, pierdute în lutul câmpiei, Suligat, Colcovanu, Hurta. Dar aici, la cârciuma de pe strada principală, este începutul "Povestirilo